„Tatăl meu, Lucian Blaga“, la Institutul Cultural Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/tatal-meu-lucian-blaga-la-institutul-cultural-roman/

Miercuri, 23 septembrie 2015, de la ora 17.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va fi proiectat filmul documentar Tatăl meu, Lucian Blaga, realizat de Iulian Ghervas şi Adina Popescu.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2015

Proiecția va fi urmată de o dezbatere la care vor participa Dorli Blaga, Adina Popescu, jurnalistă, corealizatoare a documentarului proiectat și Dragoș Popescu, cercetător la Institutul de Psihologie și Filosofie al Academiei Române. Dezbaterea va fi moderată de scriitorul și jurnalistul Dragoș Ghițulete.

Realizatorii filmului Tatăl meu, Lucian Blaga (66′) o însoțesc pe Dorli Blaga, fiica marelui gânditor și poet, într-un efort de recuperare a memoriei lui Lucian Blaga și a propriei sale identităţi.Lucian Blaga

Căzut în dizgrație, ca „exponent al regalităţii şi burgheziei“, după instaurarea comunismului, îndepărtat de la catedră și de la Academie, Lucian Blaga și-a trăit ultimii 12 ani angajat ca bibliotecar și lucrând la un roman autobiografic care avea să fie publicat în 1990. Documentarul a fost realizat cu sprijinul Bibliotecii „Lucian Blaga“ din Alba Iulia și al Consiliului Județean Alba.

Îl iubesc pentru universalitatea lui. Pe Blaga în cultura românească îl aflăm alături de spătarul Milescu, de Cantemir, de Iorga, de Hasdeu, de Pârvan, de Mircea Eliade și de G. Călinescu. E un renascentist și un enciclopedist în stilul lui și la nivelul secolului nostru. E filosof, e poet, e dramaturg, e prozator, eseist, polemist, teoretician, umorist, gânditor esențialist, existențialist și în bună parte, psihanalist. –  Nicolae Steinhardt

Accesul publicului este liber.

Foto: „Tatăl meu, Lucian Blaga“ – icr.ro

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.