Teatru cu parfum hollywoodian
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-cu-parfum-hollywoodian/

Cu un text scris de celebra scenaristă de la Hollywood, Nora Ephron, regizorul şi actorul Emil Hoştină, cunoscut pentru rolurile sale ca actor din filmele ”Harry Potter and the Deathly Hallows” sau ”The Imaginarium of Doctor Parnassus”, prezintă la ARCUB spectacolul de teatru „Am iubit, am purtat, am pierdut”, singura montare în România a piesei „Love, Lost, and What I Wore”.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2018

Premiera spectacolului de teatru „Am iubit, am purtat, am pierdut” a avut loc în luna decembrie 2015 la ARCUB, și înregistrează un mare succes în rândul iubitorilor de spectacole de teatru.

După numeroase reprezentații jucate cu casa închisă, producția va putea fi vizionată pe 4 și 18 februarie, de la ora 20:00, la Sala Mare ARCUB, din strada Lipscani 84 – 90.

Actrițele din distribuție, Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare și Ioana Abur vor putea fi admirate și aplaudate la scenă deschisă pentru interpretarea magistrală a celor cinci personaje.

Versiunea românească, pusă în scenă de Emil Hoștină, prezintă o colecție intimă de povești feminine ce vorbesc despre trădări, rochii, tocuri, relația mama-fiică, rujuri roșii, cămăși și regăsiri.

Piesa „Love, Lost, and What I Wore” a fost jucată cu succes pe marile scene din Broadway, Los Angeles, Toronto, Buenos Aires, Sidney, Capetown și Manila. O piesă despre universul intim al garderobei emoționale feminine, care a câștigat premiul Drama Desk Award pentru experiența teatrală unică și premiul publicului pentru cea mai bună premieră în teatru, „Love, Lost, and What I Wore” este scrisă de autoarea scenariilor „Când Harry a întâlnit-o pe Sally” și „Nopți albe în Seattle”, jurnalista, romanciera, scenarista și producătoarea de film Nora Ephron, nominalizată la premiile Oscar și câștigătoare a premiului BAFTA.

Am iubit, am purtat, am pierdut vorbește despre feminitate și ce înseamnă ea de-a lungul vieții, cum o manifestăm și cum o căutăm sau o respingem. […] (sub25, Irisz Kovacs).

Am iubit, am purtat, am pierdut – info

Adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron

Traducere: Bianca Oana

Cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare, Ioana Abur

Regia: Emil Hoștină

Coregrafia: Florin Fieroiu

Costume: Cristina Milea

Durată spectacol: 1h30 min

”Am iubit, am purtat, am pierdut” a avut premiera în decembrie 2015 și face parte din stagiunea de teatru de la ARCUB, alături de spectacolele: Artists Talk (regia Gianina Cărbunariu), Idolul și Ion Anapoda (regia Mariana Cămărășan), Plastic (regia Theodor-Cristian Popescu), Însemnările unui nebun (regia Felix Alexa), Schneider & Schuster (regia Lucian Pavel), București. Instalație umană, Barajul (regia Andreea Vulpe), Obsesii (regiaYannis Paraskevopoulos).

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Foto: Teatru cu parfum hollywoodian, „Am iubit, am purtat, am pierdut” – facebook

29
/08
/15

După două seri de filme la poalele Tâmpei, pe 26 și 27 august, și după nouă orașe parcurse, Caravana se îndreaptă spre București pe 29 august, cu nouă dintre cele mai bune filme alese din programul de scurtmetraje al Caravanei Filmelor NexT. 

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Până pe 1 octombrie, în capitală, în primul muzeu privat din România, PostModernism Museum, poate fi văzută expoziţia “De la propaganda politică la baby boom”. Aceasta se opreşte la cinci creatori: Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar, urmărind cariera lor în pictură şi grafică, cu precădere în domeniul ilustraţiei de carte şi al caricaturii.

28
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.

28
/08
/15

Între 3 și 7 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București participă cu proiectul multimedia interactiv FEED ME semnat de artiștii români Saint Machine și Noper la POST CITY – Habitate ale Secolului XXI, Festivalul de artă, tehnologie și societate ARS ELECTRONICA 2015 din Linz.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Mâine, 28 august 2015, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti va avea loc deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, cu una din cele mai novatoare montări shakespeariene, „Visul unei nopţi de vară”, prezentat de Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.