Teatru rom la Teatrul Evreiesc de Stat din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-rom-la-teatrul-evreiesc-de-stat-din-bucuresti/

Vineri, 20 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti şi compania de teatru rom Giuvlipen vă invită la spectacolul „Kali Traš/ Frica neagră”, primul spectaocol de teatru despre Holocaustul Romilor din România. 

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2019

Un spectacol educativ și emoționant, „Kali Traš” este o producție bilingvă română-romani, adaptare dramatică după cartea „Cu moartea-n ochi”, a scriitorului și supraviețuitorului rom al Holocaustului, Valerică Stănescu.

Kali Traš (romani, frica neagră) este una dintre denumirile date de romi planului de exterminare etnică, inițiat de regimul fascist din cel de al doilea război mondial. Spectacolul „Kali Traš” nu este doar o poveste. Este o istorie – multă vreme uitată, trecută sub tăcere, minimizată. Și este o istorie importantă și dureroasă rememorată cu curaj și demnitate.

Împreună cu o trupă romă de teatru ambulant ne întoarcem în secolul trecut și suntem martorii unui fragment al Holocaustului romilor. Aflăm cum se schimbă viața lui Diloda, Șopârla, Leanca și Franț – actori, păpușari, ghicitoare sau muzicieni – când sunt deportați în Transnistria, în lagărele de exterminare la Bug.

Distribuția: Zita Moldovan, Mihaela Drăgan, Claudiu Dumitru, Ninel Petrache, Mircea Dragoman

Scenografia: Iulia Toma

Mișcarea scenică: Paul Dunca, Ana Costea

Dramaturgie: Mihaela Drăgan

Text și regie: Mihai Lukács

Foto: Kali Traš, teatru rom – Teatrul Evreiesc de Stat din București

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.