Teatrul Act prezintă: „Ea și numai ea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-act-prezinta-ea-si-numai-ea/

Spectacolul „Ea şi numai ea” de Andrei Ivanov, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, avându-i în distribuţie pe Andreea Bibiri şi Vlad Linţă, va avea premiera la Teatrul ACT pe 17 şi 18 ianuarie, de la ora 19.30.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2019

Spectacolul are la bază un text contemporan, extrem de actual și conectat la realitățile zilelor noastre, care tratează problema lipsei de comunicare dintre adolescent și părinte, diferențele dintre generații, trăirile specifice adolescenței, impactul și posibilele consecințe ale comunicării prin intermediul rețelelor de socializare.

„O mamă și fiul ei adolescent, cu toate că locuiesc în același apartament, trăiesc în lumi complet paralele. Lumea virtuală a internetului îi poartă într-un carusel al emoțiilor, iar fiecare ajunge în puncte nebănuite.” – Alexandru Mâzgăreanu, regizor


„Ea și numai ea” este un proiect derulat de Teatrul ACT și finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

Parteneri media: Radio România Cultural, Revista Amfiteatru, LiterNet, Semne Bune, The Institute, BookHub.

EA ȘI NUMAI EA

Autor : Andrei Ivanov

Traducere : Raluca Rădulescu

Regie: Alexandru Mâzgăreanu

Versiune scenică: Alexandru Mâzgăreanu

Distribuție: Andreea Bibiri, Vlad Lință

Scenografie: Dana Petre

Muzică: Alexandru Suciu

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”