Teatrul din Cartier continuă la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-continua-la-sibiu/

Proiectul Teatrul din Cartier se află în plin avânt. Ediţia cu numărul IV a debutat pe data de 1 august, la Grădina BIS, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56, a continuat apoi pe Stadionul de Rugby Bebe Boboc din Valea Aurie şi la Biserica Evanghelică din Guşteriţa.

Un articol de Liliana Matei|27 august 2018

Publicul sibian a avut astfel astfel ocazia să redescopere, într-o lumină nouă, spații mai puțin valorificate. În perioada următoare, BIS Teatru va poposi în cartierele Terezian și Ștrand.

Anul trecut, într-o premieră pentru Sibiu, malul Cibinului a găzduit primul spectacol de teatru, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier. Datorită participării numeroase și a interesului spectatorilor, experiența va fi reiterată anul acesta. Astfel, în cartierul Terezian, sub Podul Neculce, cunoscut și sub denumirea de „Podul cel Nou”, vor avea loc în zilele de 29 și 30 august de la ora 19:00, spectacolele Orașul meu, respectiv Planeta roz bombon.

Orașul meu, în regia lui Bogdan Sărătean, pornind de la o idee de Flaviu Suhastru, îi reunește pe Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru, în calitate de autori și interpreți ai textelor cu valoare autobiografică. Monologurile lor vorbesc cu nostalgie și umor despre copilăria petrecută în cartierele Sibiului, despre locuri și oameni, trezind spectatorilor amintiri dragi și invitându-i să se regăsească în poveștile prezentate. Planeta roz bombon este un spectacol muzical, marca Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, spaniolă, franceză, engleză, germană, sau coreeană.

Spectacolul Orașul meu va fi reluat pe 4 septembrie, de la ora 19:00, în parcul din centrul cartierului Ștrand, într-o ultimă reprezentație din cadrul acestei ediții a proiectului.

Această ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.

27
/02
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în avanpremieră, pe 5 martie, în reţeaua naţională de cinematografe Cinema City.

26
/02
/15

Asociația T.E.T.Alexandria în parteneriat cu Asociația ADO (Artă pentru Drepturile Omului), Asociația REPER21 și Asociația Urbanium lansează un nou proiect de intervenție culturală, finanțat prin granturi SEE 2009-2014 - „Intervenții socio-culturale pentru capacitarea comunității rome și pentru încurajarea dialogului comunitar intercultural”.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan

26
/02
/15

Militanţii din organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) au devalizat bibliotecile din oraşul Mosul aflat în nordul Irakului şi au ars mii de cărţi rare şi manuscrise valoroase, potrivit unor informaţii care vorbesc despre distrugerea a peste 100.000 de documente.

25
/02
/15

Ridic o odă, neîncheiată nici ea, romanului „Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze“, pe care marele José murind...

25
/02
/15

În luna martie, două recitaluri cu acces liber (în limita locurilor disponibile), se vor derula în Studioul Alfred Alessandrescu, spaţiu mai intim dedicat muzicii şi situat tot în clădirea Radio România (ca şi Sala Radio). Cele două evenimente vă propun întâlnirea cu partituri semnate de doi „titani” ai muzicii clasice – Mozart şi Beethoven.