Teatrul Excelsior este invitat la două festivaluri de prestigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-excelsior-este-invitat-la-doua-festivaluri-de-prestigiu/

În noua stagiune 2013-2014, Teatrul Excelsior este invitat la două dintre cele mai importante festivaluri internaţionale pentru copii şi tineret.

Un articol de Andrada Văsii|2 octombrie 2013

Luna octombrie începe în forţă pentru Teatrul  Excelsior.

În noua stagiune 2013-2014, Teatrul Excelsior este invitat la două dintre cele mai importante festivaluri internaționale pentru copii și tineret.

La  cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Excelsior participă cu spectacolul de succes „Zâna Zorilor”, după Ioan Slavici, în regia Ilincăi Stihi, care semnează și dramatizarea acestui frumos basm.

Spectacolul poate fi vizionat, astăzi, la ora 10.00, la Teatrul Excelsior, strada Academiei nr. 28.

Cea de-a doua invitație vine din partea Festivalului Internațional de Teatru de la Alba-Iulia, aflat la cea de-a VIII-a ediție, unde Teatrul Excelsior va prezenta duminică, 6 octombrie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate, spectacolul „Contrabasul”, după Patrick Süskind, în regia lui Radu Gheorghe.

Zâna Zorilor trăieşte la Teatrul Excelsior

Spectacolul „Zâna Zorilor“ a avut premiera oficială anul trecut, în data de 15 octombrie.  Alături de Ilinca Stihi – cunoscută pentru montările sale radiofonice multipremiate, câștigătoare a Premiului UNITER în 2012  – au deslușit întâmplările pline de haz și înțelepciune populară scenografa Luana Drăgoescu, compozitorul şi  creatorul versurilor originale, George Marcu, coregrafa Andreea Duță, light-designerul Gheorghe Jipa și sound-designerul Mihnea Chelariu.

Citiți și: Festivalul de Teatru pentru Copii: cum să spui 1.000.000 de poveşti

Distribuția spectacolului semnat de Teatrul Excelsior vă rezervă descoperirea a doi actori care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Jeanine Stavarache, în rolul Sfintei Vineri  (la premiera oficială rolul Sfintei Vineri a fost interpretat de actrița Paula Sorescu-Lucian, care va reveni în distribuție în următoarele reprezentații ale spectacolului) și Ştefan Velniciuc în rolul Împăratului.

Teatrul Excelsior Zana Zorilor

Spectacolul „Zâna Zorilor“, la Teatrul Excelsior

Spectacolul „Contrabasul“ a avut premiera oficială tot anul trecut, în data de 15 noiembrie. În fapt, este vorba despre un one man show exploziv al inconfundabilului Radu Gheorghe.

Premisele succesului sunt asigurate, mai ales că autorul acestei piese este Patrick Süskind, unul dintre cei mai apreciați scriitori elvețieni contemporani de origine germană.

Traducerea textului este realizată de maestrul Radu Beligan. Alături de Radu Gheorghe, pe scena de la Teatrul Excelsior se află tânăra actriță Georgeta Ciocârlan. Și pentru ca muzica să sune divin, există și doi „complici”: soprana de coloratură Mediana Vlad și pianista Andreea Dobia.

Foto credit: Teatrul Excelsior

25
/11
/16

Înperioada 1-4 decembrie, la Cinema Elvira Popescu, din cadrul Institutului Francez din București, se va desfășura evenimentul „Filmele LUX. 10 pentru 10”. Manifestarea are loc cu ocazia aniversării a 10 de ani de la prima ediție a Premiului LUX pentru film european, distincție acordată anual de Parlamentul European.

24
/11
/16

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, documentarul „Iubiții Domnului”, realizat în 1997 de Dan Alexe, prezintă rivalitatea dintre doi șeici derviși din Skopje. Două personaje excentrice, privite cu empatie, dar și cu o ironie blândă - și asta atunci când regizorul chestionează discret practicile lor religioase.

24
/11
/16

Se joacă la Nottara spectacolul „Iarna” (după o piesă de Jon Fosse, dramaturg norvegian contemporan), regizat de Mihai Măniuțiu. Scenografia: Adrian Damian. Muzica: Mihai Dobre (de la Șuie Paparude). Coregrafia: Andrea Gavriliu. Cu: Andi Vasluianu, Catrinel Dumitrescu, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu.

24
/11
/16

"Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică." - Emil Hossu

24
/11
/16

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincția a fost acordată la Palatul Națiunilor Unite – Geneva, la Summitul Global de Religie, Pace și Securitate.

23
/11
/16

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

23
/11
/16

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în parteneriat cu ARCUB organizează AUDIȚIE NAȚIONALĂ 2016, ediția a IV-a, festival dedicat tinerilor actori. Dată limită înscrieri: 8 decembrie. Desfășurare festival: 15, 16, 17 decembrie

22
/11
/16

Thrillerul psihologic Fragmentar/ Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competitiile TIFF si Festivalul de Film de la Atena, și marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

22
/11
/16

Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu Ministerul Culturii, a lansat Călăuza, prima aplicație de mobil dedicată filmelor de autor și adresată publicului cinefil. Aplicația poate fi descărcată pe telefoanele mobile și reprezintă o platformă pusă la dispoziția organizatorilor de festivaluri și distribuitorilor de film independent, un instrument care adună într-un singur loc filmul de artă ce poate fi urmărit în România, atât în cinematografe, cât și în spațiile alternative.

22
/11
/16

Orchestra Națională Radio, dirijată de Haoran Li și avându-l solist pe pianistul Toma Popovici, prezintă vineri, 25 noiembrie 2016, ora 19.00, pe scena Sălii Radio, lucrări de referință din activitatea componistică a doi mari compozitori, Ludwing van Beethoven și, respectiv, Johann Brahms.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).