Teatrul „Gong” livrează povești online
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-gong-livreaza-povesti-online/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu lansează „Meniul cu poveşti şoptite”, o platformă audio special creată pentru cei mici.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2020

Meniul cu povești șoptite” a fost creat ca o alternativă locală la anularea evenimentelor publice în incinta teatrelor din România. Prin intermediul acestei secțiuni, actorii rămân conectați cu fanii lor, cărora le citesc povești de noapte bună, contribuind, totodată, la dezvoltarea unui nou public pentru teatrul sibian. Toate înregistrările sunt disponibile gratuit, pe teatrulgong.ro, iar lista fișierelor audio este actualizată zilnic. Prima poveste distribuită în acest meniu este „Zâna Zânelor” de Petre Ispirescu, în lectura Luciei Barbu.

Pentru noi e foarte important să rămânem în legătură cu publicul nostru, promovând interacțiunea chiar și în mediul digital. În același timp, suntem conștienți că doar împreună putem crea un cadru-suport pentru a trece mai ușor această perioadă de criză și am fost bucuroși să ne reconfigurăm programul cu sprijinul total al administrației locale. E important ca cei mici să nu rămână prea mult timp în fața ecranelor luminoase, cu atât mai puțin seara, înainte de pregătirea pentru un somn odihnitor. Așadar, aceste podcasturi audio sunt o alternativă înțeleaptă pentru publicul nostru.”, a declarant Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

În acest moment, toate spectacolele și manifestările cu public ale Teatrului „Gong” sunt amânate pe perioadă nedeterminată. Între timp angajații teatrului pregătesc proiectele ce vor lansa redeschiderea cu public în sală.

 

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.