-->

Teatrul Metropolis îl găzduieşte pe Ţarul Ivan cel Groaznic
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-il-gazduieste-pe-tarul-ivan-cel-groaznic/

Teatrul Metropolis vă propune în această seară, de la ora 19.00, o întâlnire cu Ţarul Ivan cel Groaznic. Spectacolul „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ se va juca şi mâine, fiind montat de Gelu Colceag.

Un articol de Andrada Văsii|25 septembrie 2013

Teatrul Metropolis vă propune în această seară, de la ora 19.00, o întâlnire cu Ţarul Ivan cel Groaznic. Spectacolul „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ se va juca și  mâine, fiind montat de Gelu Colceag.

Regizorul a folosit maşina timpului inventată de Bulgakov şi a pus pe roate un spectacol plin de replici inteligente şi de umor, care are la bază comedia de moravuri scrisă în perioada 1926-1935. Din distribuţie fac parte Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel, Marius Galea, Mariana Dănescu, Vlad Logigan ş.a.

Teatrul Metropolis 2013. De fapt, dacă ne uităm mai bine, e Moscova anului 1935. Un tânăr cercetător încearcă să construiască mașina timpului tocmai în momentul în care soția sa se simte ignorată și îl părăsește.

Administratorul blocului, un înfocat fan al partidului, nu îi facilitează cercetarea şi vrea să-i oprească proiectul. Dar, printr-o minune, inventatorul ajunge în anul 1565, pentru că de la administrator la Ivan cel Groaznic este doar un singur pas. Întrebarea este însă următoarea: maşina timpului chiar funcționează sau totul e doar o plăsmuire a imaginației?

Moscova poposeşte la Teatrul Metropolis

Actorii Mircea Rusu (Ivan cel Groaznic) și Radu Gabriel (Miloslavski Jorj) nu întâmpină nici o problemă în a menține viu interesul spectatorilor, printr-un joc detaliat şi cu fler. Radu Gabriel devine umbra lui Ivan prin tenebrele trecutului.

Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis vă propune astă-seară şi mâine seară o întâlnire cu Ţarul Ivan

Mircea Rusu trebuie să joace două personaje: atât pe administrator, cât și pe țar şi jonglează cu uşurinţă cu stările personajelor.

Ajutorul său de nădejde, grămăticul/diacul ( Vlad Logigan) reușește să impresioneze publicul încă de la primele sunete pe care le scoate. Nu vă așteptați să auziți prea mult replici de la acest personaj, deoarece complexitatea sa a fost bine înțeleasă și pusă în scenă prin mișcări și comic de situație. Vlad Logigan smulge ropote de aplauze la sfârșit, tocmai pentru că reusește să își integreze spectatorii în jocul său scenic.

Citiţi şi: VIDEO „Ţarul Ivan“ se joacă la Teatrul Metropolis ca la cinematograf

Actorul Gabriel Costin consideră că „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ de la Teatrul Metropolis este o comedie SF. „Bulgakov nu i-a spus aşa, dar ea este o comedie SF. Este o comedie pe care nu trebuie să o rataţi. Se îngrămădeşte lumea ca la circ“, a declarat Gabriel Costin pentru Ziarul Metropolis.

Actorul explică foarte simplu succesul spectacolului. El consideră că piesa este scrisă într-o manieră cinematografică, iar montarea duce lin mai departe firul narativ. „Lumea nu-şi dă seama, dar piesa seamănă foarte mult cu un film“. Gabriel Costin povesteşte şi ce reacţii stârneşte spectacolul: „mamă, eşti nebun?!“, „Ha ha ha, nu credeam că aşa ceva se face la teatru!“, „Ce subiect! Cât de tare, cât am râs!“, „Ai crezut chestia aia cu maşina? Am crezut chestia aia cu maşina!“. Lumea abia aşteaptă să vadă ceva supranatural“, glumeşte Gabriel Costin.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

Teatrul Metropolis (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Ţarul Ivan îşi schimbă meseria

Regia artistică: Gelu Colceag

Cu: Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel/Vlad Corbeanu, Marius Galea, Mariana Danescu, Diana Cavaliotti

Preţ online: 24.84 lei

Preţ casa de bilete: 21.60 lei

Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Foto credit: Teatrul Metropolis

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.

06
/05
/26

Joi, 7 mai, ora 19.00, Institutul Cervantes, împreună cu Casa de Editură Max Blecher, organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai apreciați poeți spanioli contemporani, Fernando Valverde. În cadrul întâlnirii, se va prezenta o plachetă din versurile acestuia, în traducerea Monicăi Manolachi, reprezentând cel de-al treilea titlu al colecției de poezie contemporană de limbă spaniolă intitulată „Hoja de ruta / Foaie de drum”.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

05
/05
/26

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026. Aceasta este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după Premiul „Poetul European al Libertății”, acordat de Orașul Gdańsk în 2016 pentru volumul Patria mea A4.

05
/05
/26

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

27
/04
/26

În perioada 10 – 22 mai, tangoul iese din tavernele din Buenos Aires și Montevideo și ajunge, pentru câteva seri, pe scenele din Târgu Mureș, Bistrița, Deva, Sibiu, Caracal, Port Cultural Cetate, București și Bacău. Biletele pentru concertul de la București sunt deja puse în vînzare: Turneul Național Flautul Fermecat – Ediția a XV-a Ediția a 15-a a Turneului Național Flautul Fermecat propune publicului […]