Teatrul Metropolis participă cu trei spectacole de excepţie în FNT 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-participa-cu-trei-spectacole-de-exceptie-in-fnt-2014/

În perioada 25 – 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 octombrie 2014

Comedia LECŢIA DE VIOLONCEL de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa va avea două reprezentaţii în zilele de 25 şi 26 octombrie, de la orele 19.00. În distribuţie îi regăsim pe Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu şi Mona Radu, scenografia fiind semnată de Nina Brumuşilă.

TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Molière, este programat în cadrul FNT 2014, în 27 octombrie, ora 20:00 şi 28 octombrie, ora 20:30. Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele: Adriana Grand. Spectacolul este considerat de site-ul Yorick “cea mai îndrăzneață abordare a unui text clasic din ultimii ani” iar Victor Ioan Frunză îl descrie ca fiind “o comedie frumoasă despre bine şi rău dar şi despre cât de greu e să deosebeşti binele de rău”.

Tartuffe sau Impostorul

În rolul titular: George Costin (premiul UNITER 2013) face o creație emblematică alături de Nicoleta Hâncu (premiul UNITER 2014), Sorin Miron, Adrian Nicolae, Adela Mărculescu, Irina Bucescu, Andrei Huțuleac, Elena Ghimpeţeanu.

Oana Pellea, nominalizată la Premiile Uniter 2012 pentru “Cea mai bună actriţă în rol principal”, va putea fi văzută în secţiunea “Maeştrii” a FNT, în spectacolul “VOCEA UMANĂ”, în ziua de 30 octombrie, de la orele 20:30.

Puteţi cumpăra bilete la spectacole pe site-ul Teatrului Metropolis.

19
/01
/16

Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia sunt câţiva dintre românii incluşi în seria de filme documentare intitulată „Gândit în România, care va fi lansată joi, 21 ianuarie 2016, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București).

19
/01
/16

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti spune că este pe picior de război cu ministrul Vlad Alexandrescu, din cauza că Ministerul Culturii vrea ca la conducerea instituţiilor de cultură să fie numite şi persoane din alte domenii de activitate decât cele culturale.

18
/01
/16

În această seară, de la ora 20:10, pe TVR 2, iubitorii teatrului pot vedea „SHAKESPEARE, FOLIA & CO”, de Gigi Căciuleanu , prima reprezentaţie din ciclul Shakespeare 400, un program care marchează cei 400 de ani de la moartea celui mai cunoscut dramaturg din istorie. Versiunea tv a spectacolului este o coproducţie a TVR şi Teatrul Metropolis.

18
/01
/16

Sezonul premierelor cinematografice românești va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

18
/01
/16

Actorul american Sean Penn a asigurat că interviul său cu traficantul de droguri mexican, Joaquín El Chapo Guzmán, a eșuat pentru că nu scos la suprafață dezbaterea de fond privind războiul împotriva drogurilor, ceea ce era principala sa intenție

16
/01
/16

Cabaretul cuvintelor, spectacolul a cărui premieră recentă a deschis stagiunea actuală de la Sala Mare a Teatrului Naţional ieşean, se va bucura de prezenţa în rândul spectatorilor a autorului însuşi, scriitorul Matei Vişniec, cel mai jucat dramaturg român în străinătate.

16
/01
/16

UNITER – Uniunea Teatrală din România anunţă cu tristeţe dispariţia actorului THEODOR DANETTI (23 AUGUST 1926 – 16 IANUARIE 2016), pe scena teatrului şi filmului românesc din anul 1955.