Teatrul Național din Timișoara propune noi ”Întâlniri la voi acasă” pe canalul său YouTube
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-timisoara-propune-noi-intalniri-la-voi-acasa-pe-canalul-sau-youtube/

Miercuri, 8 aprilie, de la ora 20,00 începem o nouă săptămână de spectacole online. Pentru următoarea „întâlnire la voi acasă” pe canalul YouTube al Teatrului Naţional, am pregătit un spectacol despre sinceritatea şi despre bucuria întâlnirii fără bariere dintre actori şi spectatori.

Un articol de |7 aprilie 2020

VORBEȘTE CU MINE! este  confesiunea a cinci actori eliberați de constrângerile personajului, cinci actori care, cu umor, curaj și delicatețe, vorbesc despre viață, despre teatru și despre irepetabila întâlnire din fiecare seară cu publicul.

Săptămâna „Întâlnirilor la voi acasă” continuă vineri, 10 aprilie, de la ora 20,00 pe canalul YouTube al Teatrului Național din Timișoara  cu HAMLET de Shakespeare, unul dintre marile texte ale teatrului universal, în spectacolul creat de regizoarea Ada Lupu Hausvater pe traducerea „remix” semnată de Peca Ștefan. Spectatorii vor descoperi în interiorul poveștii binecunoscute destinul unui om neintoxicat de compromisuri și de falsitate. Acestui Hamlet care trăiește într-o lume șocant de asemănătoare cu  a noastră, îi răspunde live Bean MC, liderul trupei Subcarpați.

Încheiem duminică, 12 aprilie, de la ora 20, pe canalul YouTube al Teatrului Național din Timișoara, cea de-a treia săptămână de întâlniri online, cu un spectacol dedicat copiilor de toate vârstele: SAREA ÎN BUCATE după Petre Ispirescu. Un spectacol reconfortant, plin de culoare, o aventură minunată, în care oricine intră află câte ceva despre prietenie, despre iubire, și despre gustul adevărului.

Vă reamintim că toate înregistrările spectacolelor difuzate pe canalul YouTube al Teatrului Național sunt disponibile până la 1 mai 2020.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.