Teatrul Nottara deschide stagiunea 2014-2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-deschide-stagiunea-2014-2015/

Teatrul Nottara pregăteşte pentru noua stagiune, premiere ale unor regizori de succes, ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, expoziţii, aniversări şi alte evenimente inedite. O parte dintre producţiile teatrului vor participa în acest an, la festivaluri în ţară sau vor avea turnee în străinătate. 

Un articol de Liliana Matei|6 septembrie 2014

Stagiunea de la Nottara se deschide oficial în acest week-end, cu două comedii foarte îndrăgite de public. Astfel, sâmbătă, 6 septembrie, se reia Soţul păcălit de Molière – unul dintre cele mai longevive spectacole de pe scenele teatrelor bucureştene (se joacă de peste 15 ani, cu mare succes de public). În această montare, semnată de regizorul Mircea Cornişteanu îi puteţi (re)vedea pe Ion Haiduc şi Cerasela Iosifescu.

Duminică, 7 septembrie, puteți să-l vedeți pe actorul Mircea Diaconu, în spectacolul Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor. Ambele spectacole se joacă la Sala Horia Lovinescu, de la ora 19.00.

Cu ocazia deschiderii noii stagiuni, foaierul Sălii Horia Lovinescu va găzdui, în perioada 6 septembrie – 8 octombrie, un eveniment special: expoziţia artistului Mihai Teodor Olteanu, intitulată ţărmuri. flori. îngeri păzitori. miresme. culori. În cadrul ei, vor fi expuse 44 de lucrări „inspirate din întâlnirea cu ţărmul grecesc, cu arta Greciei Antice, cu frumuseţea trupului feminin, redescoperită de greci. Expoziţia este închinată luminii, bucuriei şi iubirii veşnice.”, după cum afirmă artistul. Mihai Teodor Olteanu este cunoscut ca „pictorul Revoluţiei de la Timişoara” şi a participat la sute de expoziţii personale şi de grup, în oraşe din România, dar şi la Haga, Amsterdam, Budapesta sau Lyon. Tablourile lui se regăsesc şi în colecţii private, ale unor importaţi şefi de stat.

În a doua parte a lunii septembrie, va avea loc la Sala Horia Lovinescu şi premiera pentru presă a montării Noul locatar de Eugène Ionesco, un spectacol de Gábor Tompa. Rolul principal este interpretat de Francisco Alfonsín, un actor spaniol care a jucat atât pe scene din ţara natală, cât şi în Franţa şi Anglia. Alături de el, îi veţi revedea în această montare pe actorii Teatrului Nottara: Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă. Spectacolul a fost selectat să participe la cea de-a 24 ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în luna noiembrie.

În această stagiune, Victor Ioan Frunză, Cristi Juncu, Alexandru Mâzgăreanu şi Diana Lupescu sunt câţiva dintre regizorii care vor avea spectacole în premieră, pe scenele Teatrului Nottara. În plus, publicul se va putea bucura şi de producţiile deja cunoscute ale teatrului, jucate cu succes în ultimii ani şi apreciate atât în România cât şi în străinătate. De asemenea, vor avea loc turnee în Cehia, Franţa sau Germania precum şi participări la festivaluri de prestigiu din ţară.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard se va desfăşura în perioada 11-18 octombrie şi va cuprinde spectacolele din ţară şi din străinătate, împărţite în două secţiuni: cea competitivă Mici crize… (şi) electorale precum şi secţiunea Bulevardul Comediei. Evenimentul toamnei, de la Teatrul Nottara, va fi completat cu spectacole-lectură, lansări de carte şi colocvii.

Pentru spectacolele din luna septembrie, dar şi pentru Fest(in) pe Bulevard, biletele au fost deja puse în vânzare şi se pot achiziţiona de la Casa de bilete a Teatrului Nottara, din B-dul Magheru nr. 20, deschisă zilnic, între orele 10.00 – 20.00. Telefon: 021.317.41.01.

Foto: Ciprian Duică

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Suntem ultimii 5, cel mai nou spectacol din cadrul Programului 9G la TNB - dedicat tinerilor creatori de teatru, ajuns la a III-a ediție –, va avea premiera în zilele de joi 6 și vineri 7 octombrie, ora 20.00, la Sala Mică.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.