Teatrul Odeon Bucureşti şi Teatrul Naţional Cluj-Napoca, la FITCA 2016!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-odeon-bucuresti-si-teatrul-national-cluj-napoca-la-fitca-2016/

În următoarele două zile, publicul prezent la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad 2016 se va bucura de două spectacole marca Alexandru Dabija şi Tudor Lucanu.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2016

Premieră a începutului de an, spectacolul Svejk după Jaroslav Hašek este un manifest anti-război, atent orchestrat de Alexandru Dabija, regizorul ce regăseşte la Teatrul Odeon tărâmul favorabil al unei trupe complexe, poate una dintre cele mai volubile echipe de actori din Bucureşti. Cu ajutorul scenografei Andrada Chiriac şi al compozitoarei Ada Milea, spectacolul se transformă într-un adevărat show, în care bravul soldat Svejk, adică Pavel Bartoş, trece prin situaţii pline de neprevăzut, uneori penibile, dar continuă să zâmbească larg şi să fie dezarmant de sincer. Cu toate acestea „iubeşte atât de mult viaţa încât nu are niciun chef să se teamă de moarte” (Răzvana Niţă, port.ro).

Marţi, 15 noiembrie | 19.00 | Sala Mare | 2h10min fără pauză | Nerecomandat copiilor sub 10 ani

A doua întâlnire cu lumea lui William Shakespeare în cadrul Festivalului este propusă de regizorul Tudor Lucanu, aflat la a treisprezecea colaborare cu trupa Teatrului Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Arhicunoscutul cuplu Romeo şi Julieta îşi dezvălue contemporaneitatea, iar regizorul nu ezită să monteze un text prezentat lumii de sute de ori.

Transpusă în lumea concurenţei marilor case de modă – o lume a consumerismului, a abundenţei, o lume în care totul poate fi vândut şi cumpărat – intriga piesei shakespeariene scoate la lumină omul contemporan, individul manevrat de dictatura societăţii de consum, al cărei discurs este articulat în jurul mitului dorinţei, în jurul satisfacţiei imediate.

romeo-si-julieta-credit-foto-nicu-cherciu-1

Miercuri, 16 noiembrie | 19.00 | Sala Mare | 2h10min fără pauză | Nerecomandat persoanelor sub 14 ani  

Seara se va încheia cu mult aşteptatul concert Nicu Alifantis – Madame mon amour. Ora 22.00, Sala Mare. Un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate.

Informaţii despre spectacolele prezente în Festivalul Internaţional de Teatru Clasic găsiţi pe site-ul http://fitca.ro/informatii/program-2016/

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona online, fie accesând platforma www.biletmaster.ro, fie direct de la agenţia teatrală, după următorul program: luni – vineri, în intervalele orare 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00; sâmbătă şi duminică, în intervalele orare 10.00 – 12.00 şi 17.00 – 19.00.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.