Teatrul Stela Popescu continuă călătoria pe scenele bucureştene la Teatrele Nottara şi Constantin Tănase, pe 29 şi 30 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-stela-popescu-continua-calatoria-pe-scenele-bucurestene-la-teatrele-nottara-si-constantin-tanase-pe-29-si-30-octombrie/

Teatrul Stela Popescu îşi continuă călătoria pe scenele bucureştene cu spectacolele „Anatomia unui clişeu” de la Teatrul Nottara, din 29 octombrie şi Teatrul Constantin Tănase cu „Femeia, eterna poveste”, din 30 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2022

Sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 19, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara se va juca „Anatomia unui clișeu”, după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian, scenografia Maria Miu, producţie a Teatrului Stela Popescu. În distribuţie Crina Matei, Ana Maria Ivan şi pianistul Nicolae Dumitru.

„Oamenii se întâlnesc și se cunosc. Se cunosc și apoi se despart. Se despart pentru că au avut imprudența de a se cunoaște. Se despart, dar nu se uită.” Tu alegi dacă accepți imprevizibilul sau te refugiezi în iluzie. Viața e generoasă. Cea mai bună prietenă te înșeală cu iubitul tău sau iubitul tău te înșeală cu cea mai bună prietenă. Ce faci ? Te răzbuni sau înțelegi ? Un spectacol despre emoții, impulsuri, așteptări. Despre a lăsa aceste sentimente să ne domine sau a le transforma în energie vitală care să ne permită să trăim mai departe. Dacă aceste cuvinte v-au inspirat, nu rataţi ocazia de a vedea cum sunt transpuse ele scenic în spectacolul „Anatomia unui clişeu”.

Duminică, 30 octombrie, de la ora 19, la Teatrul Constantin Tănase, Sala Savoy, se va juca o producţie de succes a Teatrului Stela Popescu, „Femeia, eterna poveste” – o poveste interbelică pe un scenariu de Ema Stere, în regia lui Attila Vizauer, scenografia Anca Albani, aranjamentul muzical Raul Kusak, coregrafia Ioana Macarie –propune o seară de desfătări muzicale interbelice peste care se țese treptat suspansul dezlegării unei intrigi polițiste. Finalul cu iz de farsă lasă intenționat publicului o umbră de îndoială învăluită în abur de legendă. Melodii celebre interpretate live, o coregrafie remarcabilă și pasiunea actorilor sunt amplasate într-un spațiu scenic rafinat ce descrie sugestiv aerul unui București cosmopolit demult apus, care trezește până în zilele noastre admirație, atracție și încântare.

Teatrul Stela Popescu vă invită la… Tănase la o seară cu aer vintage la finalul căreia sperăm să vă fi stârnit curiozitatea de a răsfoi prin istoriile Bucureștiului, în căutarea imaginilor sale învechite în nuanțe de sepia și a oamenilor cu poveștile lor pasionale. Spectacolul  Femeia, eterna poveste îi are în distribuţie pe Domnișoara Dorothea – Crina Matei, Maestrul Dorel – Daniel Filipescu, Maria, ajutor de bucătar – Ana Maria Ivan, Pavel, ospătar la „Leul și cârnatul” – Cristi Neacșu, Monsieur Jacques, bucătarul restaurantului „Leul și cârnatul” – Sorin Aurel Sandu, Gicuțu, îngrijitorul localului – Viorel Păunescu. Muzicieni: Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Valentin Preda – acordeon; Raul Kusak /Alexandru Burcă / Alexandru Răileanu – pian; Dansatori: Andrei Dogaru, Alexandra Dogaru, Cosmin Vasile, Silvia Maurițiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir.

Bilete pe www.mystage.ro și www.iabilet.ro

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.