„The Florida Project” la American Independent Film Festival. Programul complet al proiecțiilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-florida-project-la-american-independent-film-festival-programul-complet-al-proiectiilor/

Prezentat în 2017 la Festivalul de la Cannes în Directors’ Fortnight şi aclamat de critica americană, „The Florida Project” în regia lui Sean Baker va fi prezentat în premieră în România la American Independent Film Festival. Filmul i-a adus lui Willem Dafoe o nominalizare la Oscarul de anul acesta – într-o distribuţie din care face parte şi starul Instagram, Bria Vinaite.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2018

Programul complet al proiecțiilor care vor avea loc la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului este disponibil de astăzi pe filmedefestival.ro – iar biletele pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro.

Totodată, în cadrul festivalului vor avea loc și proiecții surpriză, în spații neconvenționale.

După succesul mondial al lui „Tangerine”, filmul anterior realizat de Sean Baker cu un simplu iPhone 5S, regizorul își continuă ascensiunea cunstruind în „The Florida Project” o fabulă realistă despre nevinovăție, fericire și iubire familială în comunitățile de la marginea parcului de distracții Disney World.

Tânăra mamă Halley (Bria Vinaite) și fiica ei în vârstă de șase ani Moonee (Brooklynn Prince) își petrec zilele în lumea colorată în nuanțe pastelate a motelurilor sărace din Orlando, bucurându-se de viață din plin. Protectorul lor iubitor este și managerul de motel Bobby (Willem Dafoe). Când norul întunecat al sărăciei amenință să le destrame viața de basm, soluția lui Halley le pune familia în pericol cu grave consecințe.

Filmul delicat și cald al lui Baker este îmbogățit de interpretările extraordinare ale unor actori neprofesioniști, subliniind empatia și refuzând să lase realitatea crudă sa umbrească minunea magică a vieții. În cadrul American Independent Film Festival proiecțiile au loc pe 2 și 3 mai, la Cinema PRO iar filmul face parte și din selecția „American Independent Cinema Curated by Kent Jones” și va beneficia de introducerea acestuia.

American Independent Film Festival la Arad

Anul acesta va avea loc o primă ediție a American Independent Film Festival la Arad, cu 3 zile de film independent american în perioada 27-29 aprilie, la Cinema Arta. Selecția include câte o proiecție cu filmele „The Florida Project”, r. Sean Baker;  „You Were Never Really Here”, r. Lynne Ramsay; „Menashe”, r. Joshua Z Weinstein, „Paterson”, r. Jim Jarmusch; „The Rider”, r. Chloe Zhao și „Wonderstruck”, r. Todd Haynes.

American Independent Film Festival la Arad este organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Colaboratori locali: Asociația CitiZenit. Parteneri media locali: Magic FM, Radio Arad. Mai multe informații și programul evenimentului vor fi disponibile în curând pe filmedefestival.ro.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și UPC România. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Foto: American Independent Film Festival – filmedefestival.ro

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.