„The Florida Project”. Marginalii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-florida-project-marginalii/

CRONICĂ DE FILM Până spre final, când un fir narativ dramatic ce până atunci fusese doar sugerat începe să ocupe prim-planul, „The Florida Project”, de Sean Baker, îşi permite luxul de a fi o cronică liberă şi relaxată a copilăriei fericite, pe timp de vară, într-o lume a săracilor şi marginalilor.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2018

Simbol al cinema-ului american independent, regizorul Sean Baker își plasează noul film în interiorul și în jurul unui motel ieftin, adăpost pentru nevoiași, persoane excentrice (ca o bătrână cu sânii mari căreia îi place să facă plajă topless) și mame tinere și singure cu copii, din apropierea celebrului parc de distracții Disney World, în Orlando, Florida.

Este evidentă ironia amară rezultată din contrastul dintre fericirea obligatorie pe care o simbolizează și proclamă, prin tradiția sa, un univers contrafăcut ca Disney World (care nu apare decât o singură dată în film, dar în ale cărui periferii s-a dezvoltat o adevărată lume a nefericiților) și drama înăbușită de sub existența exuberantă a tinerei Halley (Bria Vinaite) și a fiicei sale de șase ani Moonee (extraordinara Brooklynn Prince), protejate discret de înțelegătorul (deși agasatul) manager al motelului, Bobby (Willem Dafoe, nominalizat la Oscar pentru acest rol).

„The Florida Project” este, în primul rând, portretul empatic al lui Moonee și al celor doi prieteni ai ei, un băiat și o fată. Pentru ei, motelul (a cărui culoare roz-violet, care camuflează sărăcia locatarilor, dă senzația unei artificialități deopotrivă comice și triste) și mai ales împrejurimile sale (o șosea intens circulată, terenuri virane, case abandonate, magazine colorate și în forme bizare) reprezintă spațiul aproape mitic al unor aventuri și jocuri neîntrerupte, unele periculoase. Copilăria ca acumulare de întâmplări percepute ca fiind de proporții colosale și ca stare de beatitudine care nu ține cont de ce e în jur.

Iar camera de filmat, mereu în alertă, îi urmărește îndeaproape, de la nivelul lor, atentă să le surprindă, de multi ori în gros-plan-uri cu efect comic, cele mai mici gesturi și reacții. Și să le capteze, în secvențe care nu sunt neapărat legate narativ, acea naturalețe seducătoare și inegalabilă din care Sean Baker pare să facă miza centrală și substanța demersului său.

Construit în cea mai pare parte din perspectiva inocentă a fetiței Moonee, filmul ia aspectul unei false feerii în care drăgălășenia inevitabilă a copiilor (de fapt, un amestec de firesc dezarmant și de gesturi obraznice și sfidătoare) este contrabalansată de substratul social dur și omniprezent, ale cărui efecte asupra tinerei mame nu pot fi întotdeauna ascunse de ochii fetiței.

I se pot totuși reproșa lui Sean Baker complacerea într-o tratatare regizorală de multe ori senzaționalistă, de freak show, și refuzul unei priviri critice, distanțate, asupra acestui decor natural stupefiant și asupra inconștienței tinerei mame. O privire care ar fi permis probabil și evitarea infantilismului (auto)complezent căruia filmul îi cade victimă pe alocuri.

 

The Florida Project” a fost prezentat în premieră în România în cadrul celei de-a doua ediții a American Independent Film Festival și va fi distribuit în curând de Voodoo Films în cinematografe.   

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Al șaptelea episod din sezonul al cincilea al serialului "Homeland", care se inspiră cu regularitate din realitate, de la războiul din Afganistan la ascensiunea grupării Statul Islamic, începe cu un mesaj pe fond negru: "În urma evenimentelor de la Paris, vă amintim că 'Homeland' conține elemente care pot tulbura spectatorii. Cele mai sincere condoleanțe tuturor celor afectați de atacuri", scrie la începutul genericului.

19
/11
/15

De ce Sinaia are, de fapt, trei gări? Ce îl leagă pe Yehudi Menuhin de Sinaia şi de George Enescu? Gări de poveste continuă la TVR cu povestea fascinantă a trenului regal al României şi a gării regale de la Sinaia. Episodul cu numărul cinci al seriei Gări de poveste se difuzează sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

19
/11
/15

În zilele de 19 și 20 noiembrie 2015, de la ora 19,00 va avea loc, la Cinema Elvire Popesco, cea de-a VII ediție a festivalului Zilele Filmului Irlandez. În program, Gold, în regia lui Niall Heery şi Good Vibrations, de Lisa Barros D'Sa şi Glenn Leyburn, precum şi două scurtmetraje – I Am Here, regia David Holmes şi Coda, de Alan Holly .

18
/11
/15

Paramount Channel anunță lansarea în România a Academiei de Film, un proiect care are scopul de a încuraja pasiunea pentru cinema. Obiectivul Paramount - Film Academy este de a răspândi iubirea pentru filme în rândul unui public larg, de a crește interesul pentru procesele și etapele de realizare ale unui film, de a oferi o perspectivă completă a experienței cinematografice.

18
/11
/15

Studiorile Pepsi lansează scurtmetrajul Black Knight Decoded, un scurtmetraj, a cărui bogată naraţiune se învârte în jurul a ceea ce mulţi consideră o entitate misterioasă, satelitul Black Knight. Filmul are în distribuţie vedete de cinema, o piesă originală, “Miracles”, interpretată de Usher, dar şi consumatori din peste 11 ţări.

14
/11
/15

Scurtmetrajul “Prologul”, în regia lui Ștefan Constantinescu va avea premiera mondială în cadrul “Stockholm Film Festival”, producția fiind inclusă în competiția oficială. Evenimentul, ajuns la cea de-a 26 ediție, va debuta astăzi și se va desfășura până pe 22 Noiembrie.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

13
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat în special pe cele patru anecdote intersectate care îl compun, şi într-o măsură nesemnificativă pe valenţele imaginii, încadraturii sau mizanscenei, „Bucureşti NonStop”, de Dan Chişu, aduce laolaltă numeroşi actori experimentaţi, aproape singurul atu care îl face vizionabil şi, pe alocuri, delectabil.

13
/11
/15

În luna noiembrie, Merci Charity Boutique împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #8 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră. Luni, 23 noiembrie, două persoane pot lua prânzul cu regizorul şi scenaristul Nae Caranfil.