„The Post”. Principii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-post-principii/

CRONICĂ DE FILM „The Post”, al marelui cineast american Steven Spielberg, este o demonstraţie splendidă de regie – nu este la îndemâna oricui să facă un film plin de suspans, de tensiune şi chiar de acţiune doar din confruntări de idei şi de principii.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 februarie 2018

Un lucru bine știut, dar care merită mereu repetat: Steven Spielberg este un extraordinar povestitor prin imagini, iar fiecare film al său este un exemplu de manipulare nobilă prin cinema sau, mai corect, de seducție a unui public cât mai larg prin trucuri iscusite de regie, pe alocuri inovatoare, care l-au transformat încă de la început nu doar într-un meșteșugar recunoscut, ci mai ales într-un autor cu drepturi depline.

Bazat pe un scenariu scris de tânăra debutantă Liz Hannah și de Josh Singer (co-autor al scenariului și de la „Spotlight”, celebrul film de acum trei ani tot despre presă și recompensat cu Oscar), „The Post” arată că dialogurile abundente și în cuvinte mari despre teme grele ca libertatea presei, interes public, valori democratice, datorie morală, conștiință sau compromis pot fi credibile și captivante, oricât de idealiste ar părea (se știe, de altfel, că Steven Spielberg a fost mereu un idealist, după cum reamintește și criticul Florence Maillard în deschiderea unei cronici laudative din „Cahiers du Cinema”).

Și asta pentru că sunt susținute de o regie subtilă, niciodată intimidantă sau manieristă, care preface abstractul în concret doar pentru a-i revela mai bine semnificațiile, iar confruntările de principii, în secvențe cinematografice în care mizanscena, dublată de unghiurile și mișcările unei camere de filmat de un dinamism permanent, de montaj și de muzică, dă viață și amplifică încărcătura emoțională a mizelor narative puse în joc.

Aducând în atenție povestea lui Kay Graham (Meryl Streep), fosta proprietară curajoasă a The Washington Post, și a lui Ben Bradlee (Tom Hanks), redactorul-șef al celebrului cotidian, filmul dramatizează un moment specific. Mai exact, extrem de dificila decizie de a publica, la începutul anilor `70, înainte de scandalul Watergate, fragmente scandaloase dintr-un raport oficial secret, cunoscut sub numele de Pentagon Papers, despre cum diferitele administrații americane au mințit opinia publică în legătură cu intervenția SUA din Vietnam de-a lungul anilor.

Scenariștii și Spielberg fac din acest episod unul de care pare să depindă însăși sănătatea democratică și viitorul Americii. Pentru a da credibilitate și consistență unei astfel de opțiuni dramaturgice, filmul este construit, printr-un clasic montaj alternativ, pe două planuri care se intersectează uneori, dar care abia înspre final se contopesc, în câteva secvențe memorabile care demonstrează încă o dată geniul lui Spielberg de a se juca cu așteptările spectatorilor și de a crea suspans, întârziind deznodământul.

Pe de o parte, este traseul personajului Kay, prinsă între o dublă datorie morală – de a-și ține în viață afacerea și de a-și apăra în același timp jurnaliștii angajați și, implicit, interesul public -, dar și între dorința de a se impune într-o lume dominată de bărbați (o dominație fermecător pusă în scenă de Spielberg în câteva secvențe) și dificultatea întreținerii relațiilor vechi de prietenie cu oficiali criticați de ziarul său (în special secretarul apărării, Robert McNamara).

Pe de altă parte, este redactorul-șef, nevoit la rândul său să apere cu orice preț independența editorială și misiunea presei și să negocieze permanent cu șefa sa, într-o legătură de respect reciproc, riscurile pe care și le poate asuma sau nu The Washington Post.

Este admirabil cum fiecare personaj, de la cele centrale la cele secundare sau episodice (mai puțin președintele Nixon, satirizat), este arătat ca având propriile îndoieli, dubii și temeri, partea sa de adevăr (tulburări interioare sugerate prin consacratele prim-planuri pe chipuri și mai ales pe priviri). Iar spectatorul este atras, fără puterea de a se împotrivi, în această tensiune colosală (străbătută și de un ușor comic, pentru a o face mai atractivă), în această dezbatere cu atât mai captivantă cu cât atinge cele mai elementare dar și cele mai înalte idei și cu atât mai relevantă cu cât trăim în epoca fake news a lui Donald Trump și a relativizării adevărului.

„The Post” este distribuit în România de Vertical Entertainment și a intrat în cinematografe la 23 februarie.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.