The Tunnel, cu Alexandra Maria Lara, la Cinepolitica Extra Time
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-tunnel-cu-alexandra-maria-lara-la-cinepolitica-extra-time/

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, şi cuprinde şase filme premiate despre Germania divizată şi dezbateri cu istorici, sociologi şi politologi

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

The Tunnel / Timp de 28 de ani, cât Zidul Berlinului a separat orașul, zeci de tuneluri au fost săpate pe sub el, în speranța evadării în Vest. Unul dintre cele mai faimoase este subiectul filmului The Tunnel, de Roland Suso Richter.

Este inspirat de povestea adevărată a campionului la înot Hasso Herschel (în film – Harry Melchior, jucat de Heino Ferch), care a reușit să fugă din Germania de Est deghizat și cu un pașaport fals, după câțiva ani de închisoare. Ajuns în partea de Vest, încearcă să-și aducă acolo sora (Alexandra Maria Lara), cu tot cu familia ei. În timp ce sapă tunelul sub o fabrică, alături de un prieten, STASI începe să le urmărească apropiații.

„Până la finalul care te ține cu sufletul la gură, Tunelul are tensiunea celor mai bune filme cu evadări din închisoare”, apreciază „The New York Times”.

Actrița Alexandra Maria Lara a emigrat în Germania de Vest împreună cu părinții, în anii 80. A devenit cunoscută cu rolurile din filme precum Downfall (2004), Control (2007), Youth Without Youth (2007) sau Rush (2013).

Good Bye Lenin

Good Bye Lenin

Spectatorii vor putea (re)vedea și unul dintre cele mai îndrăgite și premiate filme despre căderea Zidului, Good Bye, Lenin!, în regia lui Wolfgang Becker, despre un tânăr (Daniel Brühl) care face tot posibilul ca mama sa, trezită dintr-o comă prelungită, să nu afle că iubita ei Germanie de Est a dispărut.

Filmul va rula miercuri, 19 noiembrie, de la 18.00.

Cinepolitica Extra Time va începe luni, 17 noiembrie, de la 18.00, cu o reconstituire unică, din arhive private, a împrejurărilor în care un Zid a tăiat Berlinul în două: Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall, și va continua, de la 21:30, cu poveștile șocante a cinci cetățeni est-germani arestați după ce au încercat să fugă din țară, din multi-premiatul Face the Wall / Gesicht zur Wand.

Marți, de la 18.00, spectatorii vor putea viziona It Happened in August. Building the Berlin Wall – Anatomy of a Political Crisis (2001), care reia contextul împărțirii Europei în două și detaliază viața cotidiană în jurul Zidului.

Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internațional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.

Foto: The Tunnel – cinepolitica.ro

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.

30
/09
/16

Un horror psihologic care a polarizat presa internațională la Cannes și propunerile Franței, Spaniei și ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

29
/09
/16

FEST-FDR2016 oferă artelor spectacolelor sensuri noi. Anul acesta, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara și-a îmbogățit oferta cu o nouă artă. Pentru prima dată în lunga sa istorie, festivalul timișorean a avut șansa de a oferi publicului său un film de artă, unul dintre cele mai tulburătoare filme ale ultimilor ani: Inimi cicatrizate, o adaptare după scrierile lui M. Blecher, în regia lui Radu Jude.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

26
/09
/16

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes.