TIFF 2013 va avea loc între 31 mai şi 9 iunie la Cluj-Napoca şi în 19-23 iunie la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2013-va-avea-loc-intre-31-mai-si-9-iunie-la-cluj-napoca-si-in-19-23-iunie-la-sibiu/

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se va desfăşura în perioada 31 mai – 9 iunie la Cluj-Napoca şi între 19 şi 23 iunie la Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis vineri, din festival nu vor lipsi proiecţiile-maraton, retrospectivele, secţiunile noi şi neconvenţionale, masterclassurile, panelurile, expoziţiile, concertele şi multe […]

Un articol de Andrada Văsii|1 februarie 2013

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se va desfăşura în perioada 31 mai – 9 iunie la Cluj-Napoca şi între 19 şi 23 iunie la Sibiu.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis vineri, din festival nu vor lipsi proiecţiile-maraton, retrospectivele, secţiunile noi şi neconvenţionale, masterclassurile, panelurile, expoziţiile, concertele şi multe alte evenimente.

De asemenea, la ediţia din acest an vor continua EducaTIFF, proiectul educaţional conceput pentru elevii din clasele primare şi gimnaziu, Let’s Go Digital, dedicat liceenilor pasionaţi de film şi Transilvania Talent Lab, platforma de training pentru tinerii profesionişti şi amatori din domeniu lansată cu succes la ediţia din 2012.

10 Pentru Film, programul menit să promoveze figuri noi în filmul românesc, va aduce în faţa publicului şi cineaştilor prezenţi la festival zece actori care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinemaul românesc.

La TIFF 2013, spectatorii vor avea parte de cele mai pasionante proiecţii-maraton, în premieră în România. Maestrul japonez al suspansului, Kiyoshi Kurosawa („Pulse”, „Tokyo Sonata”) va ţine audienţa cu sufletul la gură timp de 270 de minute cu miniseria „Penance” („Shokuzai”). Filmul a fost proiectat în 2012, la Festivalul de la Veneţia.

O trilogie care a bifat compeţiile a trei mari festivaluri, „Paradise” de Ulrich Seidl, va putea fi urmărită în întregime la TIFF.

Fanii filmelor despre Yakuza ale lui Takeshi Kitano vor fi încântaţi de maratonul „Outrage” (2010) şi „Outrage Beyond”, sequelul său din 2012.

O altă noutate a actualei ediţii va fi prilejuită de Ziua Francofoniei la TIFF. Pe 1 şi 2 iunie, publicul, dar şi un juriu alcătuit din cinci tineri cinefili clujeni vor viziona şase dintre filmele francofone incluse în programul festivalului. Ziua Francofoniei va fi organizată împreună cu Institutele Franceze din Cluj şi Bucureşti şi TV5 şi se va încheia cu cine-concertul „Bagdad Fantaisie”, orchestrat de artistul Sami Pageaux-Waro pe imaginile filmului mut clasic „The Thief of Bagdad” (Raoul Walsh, 1924), cu Douglas Fairbanks.

Secţiunea Supernova, dedicată filmelor care s-au bucurat de succes pe plan internaţional, aduce titluri precum „Apres mai”, filmul autobiografic al lui Olivier Assayas despre efervescenţii ani ’60-’70, premiat pentru scenariu la Festivalul de la Veneţia, „Laurence Anyways”, de Xavier Dolan, o tulburătoare şi stilizată poveste de dragoste, pentru care actriţa Suzanne Clement a câştigat Premiul de interpretare Un Certain Regard la Cannes, „Like Someone in Love”, straniul triunghi amoros imaginat de Abbas Kiarostami, şi „Foxfire”, ecranizarea lui Laurent Cantet (Palme d’Or pentru „Entre les murs”, 2008) după romanul lui Joyce Carol Oates, proiectată la San Sebastian.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Sursa: Agerpres

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.