TIFF 2014 ajunge la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2014-ajunge-la-bucuresti/

Filmele de la TIFF se văd la Bucureşti între 10 şi 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J’ai Bistrot.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2014

Circa 50 de titluri din selecția TIFF 2014 (Festivalului Internațional de Film Transilvania, 30 mai – 8 iunie, Cluj-Napoca) vor fi proiectate pentru spectatorii din Capitală.

Retrospectiva cuprinde cele 12 filme care concurează anul acesta pentru Trofeul Transilvania, toate aduse în premieră pe ecranele din București. Cinefilii vor avea astfel ocazia să vadă filmele câștigătoare ale ediției cu numărul 13, alături de câteva dintre hit-urile ultimului an în marile festivaluri.

Printre ele, filmul noir Black Coal, Thin Ice (r. Diao Yinan), premiat anul acesta cu Ursul de Aur și Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor (Liao Fan) la Festivalul de la Berlin, Sacro GRA (r. Gianfranco Rosi), primul documentar care a câștigat vreodată Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, Bad Hair/ Pelo Malo (r. Mariana Rondon), câștigător al trofeului Scoica de Aur la Festivalul de la San Sebastian, Historia de la meva mort, distins cu Leopardul de Aur la Locarno, și We Are the Best! (r. Lukas Moodysson), care a obținut Marele Premiu la Tokyo.

Documentarul lui Vlad Petri despre protestele din 2012, din Piața Universității, București, unde ești?, care intră în cinematografe din 13 iunie, distribuit de Transilvania Film, va avea parte de o proiecție de gală în prezența echipei, la Cinema Studio.

Un eveniment special va fi și proiecția filmelor din „Trilogia Ardelenilor”, regizată de Dan Pița și Mircea Veroiu, pe copii noi de 35 de mm.

Spuma zilelor

Spuma zilelor

De neratat la Retrospectiva TIFF sunt și multi-premiatul Canibal (r. Manuel Martín Cuenca), care i-a adus actriței Olimpia Melinte o nominalizare la Premiile Goya, categoria Revelaţia Anului, Ida, de Pawel Pawlikowski (Premiul FIPRESCI la Toronto), un excelent film alb-negru despre călătoria de descoperire a unei tinere pe cale să devină călugăriță, Philomena (r. Stephen Frears), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film, cu Judi Dench în rolul unei mame care pleacă în căutarea fiului dat spre adopție fără voia ei, Via Castellana Bandiera (Trofeul Coppa Volpi pentru interpretare la Veneția – Elena Cotta), Beloved Sisters (r. Dominik Graff), povestea unui triunghi amoros cu Friedrich Schiller, proaspăt adusă din competiția de la Berlin.

Cinefilii vor (re)descoperi un film aparte, al regizorului slovac Peter Solan, Before Tonight is Over (1966). O surpriză plăcută va fi proiecția ecranizării romanului lui Boris Vian, Spuma zilelor, semnată de Michel Gondry. Audrey Tatou și Romain Duris joacă rolurile celor doi îndrăgostiți.

Va încânta publicul și comedia spaniolă de succes La gran familia española (r. Daniel Sánchez Arévalo), în timp ce Viva la liberta!, o satiră acidă a politicii italiene, le va oferi o perspectivă asupra celei locale.

Programul proiecțiilor va fi anunțat în curând pe www.tiff.ro.

Foto cu TIFF 2014 – facebook, cinemagia

 

04
/07
/17

Mult așteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Păianjen: Întoarcerea acasă” se lansează pe marile ecrane din România vineri, 7 iulie 2017. Producția Marvel Studios realizată de Columbia Pictures îi are drept protagoniști pe Tom Holland, Michael Keaton și Robert Downey Jr., în regia lui Jon Watts.

04
/07
/17

 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida. Fermecătoarea divă a cinematografiei italiene împlineşte, astăzi, 91 de ani.

03
/07
/17

Unul dintre cele mai îndrăznețe seriale ale anului, „Will”, o dramă neconvențională care urmărește povestea celei mai faimoase personalități din lume, William Shakespeare, va avea premiera în România, pe 13 iulie, de la ora 22.00, la postul de televiziune TNT.

01
/07
/17

În cadrul Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE, desfășurat la Buzău, în perioada 4 - 9 iulie 2017, publicul va avea posibilitatea de a viziona integrala Nae Caranfil, în prezența îndrăgitului regizor. Doritorii vor putea urmări pe marele ecran filmele regizate de acesta în perioada 1993 - 2016, în ordine cronologică.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

26
/06
/17

„Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite (...) iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate” – Dorel Vișan. Actorul născut la Tăușeni, județul Cluj, pe 25 iunie 1937, a împlinit 80 de ani!

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

23
/06
/17

A apărut în cinematografele din România ,,Povestea iubirii”, un film în care iubirea și scrisul salvează vieți, un bătrân evreu încă le poartă pică nemților, iar un băiețel se crede Mesia.