TIFF 2019 – Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban”, acordată de Conceptual Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-zece-zile-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-acordata-de-conceptual-lab/

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Şerban” în valoare de 2.500 de euro, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă şi premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Criticii de film, regizorii şi scenariştii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivaţie şi descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiţia principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediţie a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.

Înscrierile pot fi făcute prin completarea formularului disponibil pe site-ul tiff.ro.

Câştigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Eliza Zdru, Theo Nissim

Acesta este şi cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu TIFF. „Suntem nu doar onoraţi de asocierea cu această uriaşă desfăşurare de forţe artistice, ci şi bucuroşi că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiţiei. 2019 reprezintă şi cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susţine acordarea Bursei «Alex Leo Şerban» în cadrul galei TIFF”, a transmis Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Iniţiată în 2012, de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenarişti, jurnalişti şi critici de film.

În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecţia”, aflat acum în plin proces de producţie şi planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.

Cea de-a 18-a ediţie a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.

Foto: Bursa „Alex. Leo Şerban”, TIFF – facebook

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.

23
/04
/20

Astra Film vine în întâmpinarea publicului de acasă, trecând din sala de cinema în spațiul online, difuzând filme de nonficțiune premiate din întreaga lume.

22
/04
/20

Produs de Phoebe Waller-Bridge, Vicky Jones, Kate Dennis, serialul este o comedie thriller ce prezintă povestea unei femei a cărei viață este dată peste cap când primește un mesaj de la iubitul ei din facultate care îi propune să renunțe la viața ei actuală și să se întâlnească cu el în New York.

16
/04
/20

PORTRET Înainte ca o mare parte din planetă să trăiască aproape ca într-o distopie și să fie obligată să stea în casă, sud-coreeanul Bong Joon Ho, cel mai discutat cineast al ultimului an, și-a presărat întreaga filmografie cu personaje nevoite să își ducă viața sau să se ascundă în locuri închise.

16
/04
/20

În weekend-ul de Paști, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme românești despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelații, detensionări și mărturii de afecțiune emoționante. Ediție specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puțin obișnuite, dar cu gândul la cei dragi.

12
/04
/20

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la Oscar și disponibil pe Netflix, „The Edge of Democracy” (2019), de Petra Costa, este un documentar politic despre Brazilia ultimilor ani. Filmul urmărește președințiile Lula da Silva și Dilma Rousseff, scandalurile de corupție și mișcările de stradă și venirea la putere a extremistului de dreapta Jair Bolsonaro.

10
/04
/20

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Destinul are imaginație și lucrează pe căi nebănuite. Nu se repetă și, de cele mai multe ori, nu te lasă să anticipezi nici când e vorba despre anonimii care se pierd în istorie, nici când e vorba despre personalitățile care fac istorie.

10
/04
/20

Câtă emoție încape într-un weekend? Iubiri copleșitoare, jocuri de seducție, sentimente nerostite între părinți și copii, dar și senzații extreme în bucătărie.