TIFF, în TOP 10 festivaluri de film din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-in-top-10-festivaluri-de-film-din-lume/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit iniţiat de centrul cultural The Town Hall şi directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2014

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

Best Fest Film Series debutează pe 3 februarie, cu o seară specială dedicată TIFF-ului, în prezența directorului artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

Acesta va discuta despre selecție, concept și despre lucrurile care fac TIFF-ul unic în peisajul festivalier internațional, va prezenta posterele originale ale celor 12 ediții și câteva dintre trailerele memorabile din istoria festivalului clujean.

„Decizia celor de la Town Hall de a include TIFF-ul în cadrul acestei serii și prezența festivalului clujean în cadrul evenimentelor de pe Broadway ne onorează.

Mai mult, ineditul acestei inițiative și faptul că TIFF-ul deschide această serie dedicată celor mai excitante festivaluri internaționale mi-au dat ocazia de a concepe cap-coadă o seară, sper eu, cât mai atractivă și mai fun pentru cei prezenți la eveniment”, declară Mihai Chirilov.

TIFF

Mihai Chirilov, directorului artistic al TIFF

Printre festivalurile incluse în selecția primei ediții a Best Fest Film Series se află Slamdance Film Festival (Utah, SUA), Rotterdam International Film Festival (Olanda) sau Morelia International Film Festival (Mexic).

În cei 12 ani de existenţă, TIFF a devenit un brand recunoscut nu numai pentru calitatea programelor prezentate, ci şi pentru organizarea excelentă, atmosfera efervescentă şi multitudinea de evenimente.

Anul trecut, circa 62.000 de spectatori au luat parte la cele peste 400 de proiecții și evenimente, în zece zile de festival.

TIFF este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc. Ediția a 13-a va avea loc între 30 mai și 8 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto cu TIFF, Mihai Chirilov – TIFF (Nicu Cherciu)

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.