Tim Robbins, invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/tim-robbins-invitatul-lui-catalin-stefanescu-la-garantat-100/

Un nou sezon Garantat 100% începe duminică, 16 octombrie, la TVR 1. Primul invitat al lui Cătălin Ştefănescu în acest sezon este actorul Tim Robbins, câştigătorul unui premiu Oscar şi a două Globuri de Aur. Ediţia poate fi vizionată de la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Un articol de Petre Ivan|15 octombrie 2016

„La Garantat 100%, Tim Robbins ne dezvăluie multe dintre secretele realizării filmelor la Hollywood. Discuţia noastră a fost în special despre ce înseamnă să fii actor de teatru şi film, iar intervievatul meu a mărturisit că filmul reprezintă acum o chestiune secundară pentru el, preferând teatrul”, spune Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii.

Este cel mai amplu interviu pe care Tim Robbins l-a acordat unui jurnalist român şi o exclusivitate pentru postul TVR 1. Înregistrarea a fost făcută în Sala Baroc a Bibliotecii Astra din Sibiu, interviul fiind gândit sub forma unui spectacol cu public, la care au participat studenţi şi actori de teatru din România şi străinătate, prezenţi la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2016.

Tim Robbins este cunoscut publicului din România pentru rolurile din filmele „Închisoarea îngerilor”, „Top Gun“, „Cadillac Man“, „Bob Roberts“ sau „Mystic River“.

Câştigător al Oscarului şi al Globului de Aur pentru rolurile din „Mystic River“ şi „The Player“, Tim Robbins s-a remarcat în calitate de regizor cu producţia de succes „Cradle Will Rock“, iar lungmetrajul „Dead Man Walking“, scris şi produs de el, a câştigat mai multe premii, dintre care amintim Oscarul pentru cea mai bună actriţă acordat lui Susan Sarandon şi patru premii la Festivalul de Film de la Berlin, precum şi o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor şi o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu.

Din 1981, Tim Robbins este director artistic al companiei teatrale „The Actors’ Gang“, care a realizat, de la fondare, peste 150 de spectacole, recompensate cu peste 100 de premii.

Întâlnirea cu actorul şi regizorul de teatru şi film are loc la Garantat 100% de duminică, 16 octombrie. De la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Ce urmează la Garantat 100%

După Tim Robbins, la Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu aduce pe micile ecrane alte mari personalităţi ale lumii: scriitorul şi analistul american Robert D. Kaplan (fost consilier al unor preşedinţi americani), dar şi Philip Glass, unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani, nominalizat la Oscar şi cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum The Hours.

Tim Robbins

Tim Robbins

Foto: Tim Robbins, Garantat 100% – Sebastian Marcovici

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).