Ținuturile joase – cea dintâi premieră a stagiunii Naționalului ieșean
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinuturile-joase-cea-dintai-premiera-a-stagiunii-nationalului-iesean/

Teatrul Naţional Iaşi anunţă cea dintâi premieră a stagiunii 2018-2019, eveniment care va avea loc pe 13, 14 octombrie, de la ora 19:00, la Teatru³. ȚINUTURILE JOASE, adaptare de Mihaela Panainte după Herta Mȕller, este un spectacol produs în parteneriat cu Centrul Cultural German Iaşi şi Goethe Institut. Regia spectacolului este semnată de  Mihaela Panainte.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2018

„Un proiect de echipă, un proiect viu”, cum l-a numit Mihaela Panainte, care a adus împreună actori ai Naționalului ieșean și studenți la Actorie ai Universității Naționale de Artă „George Enescu” Iași, anul II – clasa profesor Emil Coșeru și anul III – clasa profesor Octavian Jighirgiu).

Despre  spectacolul lucrat la Teatru³, Mihaela Panainte mărturisește:

„Lectura volumului de povestiri Ținuturile joase de Herta Müller mi-a adâncit convingerea fermă că primul semn al desprinderii brutale de copilărie, de un spațiu pur al existenței noastre, apare atunci când ființa noastră se izbește de cruzimea celor din jur. 

Satul – Lumea,  privit prin ochii copilului povestitor,  este macinat de tensiuni, tristețe și moarte. Naratoarea, aflată la vârsta inocenței, plonjează în acest bastion al cruzimii, printre obiecte, gânduri, amintiri, gesturi, mărturii, dispariții, priviri, spaime și închipuiri, revelându-i-se, astfel, lumea adulților, impregnată de fiorul morții.

Scufundarea în acest univers reprezintă un drum inițiatic printre vise, așteptări și temeri continue, unde granița dintre realitate și imaginar dispare.  Ascuțimea percepțiilor copilei o forțează pe aceasta să descopere sufletele pustiite ale locuitorilor tărâmului de jos și, drept urmare, să conștientizeze necesitatea unui refugiu într-o lume plăsmuită. Asta e singura formă de revoltă care o ajută să reziste și să supraviețuiască coșmarului realității.

Problematica memoriei, identității, absenței, efemerității, discontinuității, timpului, ambiguității, oniricului mă preocupă în mod obsesiv în toate spectacolele mele. Aceste teme se vor regăsi și în acest spectacol, montat de mine la Teatrul Național Iași, unde am avut șansa să întâlnesc o echipă excepțională.” (Mihaela Panainte)

Dan Istrate, scenograful spectacolului, despre conceptul spațial propus pe scena Teatrului³:

ȚINUTURILE JOASE

„Principiul oglindirii perceput ca fenomen fizic dar și ca fenomen educațional, stă la baza conceptului spațial propus  pentru regia premierei Ținuturile joase de Herta Müller. Imaginea oglindită este una dintre iluziile optice rar conștientizate în cotidian. Așa cum arată E.H. Gombrich, în studiul său „Artă și iluzie”, imaginea reflectată suferă transformări  care, uneori, le realizăm doar prin experiment. Copilăria este starea de grație în care ni se formează propria oglindă. Amintirea copilăriei este starea de grație, în care ne căutăm în reflexie, în încercarea timidă și esențială, de a ne înțelege.”

Ținuturile joase – INFO

Regia: Mihaela Panainte.

Scenografia: Dan Istrate

Coregrafia: Oana Sandu

Distribuția: Mălina Lazăr, Ștefania Sandu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Andrei Grigore Sava,

Radu Homiceanu, Alexandru Gușă, Sara Tayari, Marian Alexandru Chiculiță, Bogdan George Ionescu (percuție)

durata: 1h 10′

Următoarea reprezentație este programată pe 25 octombrie, ora 19:00, Teatru³.

Biletele se achiziționează de la Agenția Teatrală (0232 255999) și de pe eventim.ro.

Foto: Ținuturile joase – Odin Moise

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.