„Tipografic Majuscul” de Radu Jude are premiera internațională la Berlinale
https://www.ziarulmetropolis.ro/tipografic-majuscul-de-radu-jude-are-premiera-internationala-la-berlinale/

„Tipografic Majuscul”, în regia lui Radu Jude, va avea premiera internaţională la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pe 22 februarie.

Un articol de Liliana Matei|12 februarie 2020

Cea de-a 70-a ediţie a Berlinalei se va desfășura între 20 februarie şi 1 martie 2020. Filmul lui Radu Jude, inclus în secțiunea competițională Forum, va rula în festival și în zilele de 24 și 29 februarie și 1 martie.

Cineastul român este prezent în secțiunea Forum și cu filmul „Ieșirea trenurilor din gară”, realizat în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă. Radu Jude va participa şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţia celui de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

Foto: Silviu Ghetie

30
/11
/20

Insula 42 are plăcerea de a vă invita să participați astăzi, luni, 30 noiembrie, ora 16:00, live pe pagina oficială de Facebook, la un nou „Salon Insula 42”.

24
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.

23
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Primul episod din miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, scrisă și regizată de Daniel Sandu (autorul filmului „Un pas în urma serafimilor”), a avut premiera pe HBO și e disponibil pe HBO GO. Cât de bun a acest nou serial românesc?

19
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Premiat pentru regie în secțiunea „Encounters” a Festivalului de la Berlin și cu lansarea în cinematografe compromisă de pandemie, „Malmkrog” (2020) este cel mai controversat, dar și cel mai îndrăzneț film românesc al anului. Cum ne provoacă de data asta Cristi Puiu?

18
/11
/20

Prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiția Internațională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează realitatea cotidiană. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediție, un punct de intersecție al diferitelor viziuni asupra violenței și a justificării ei morale, dar și asupra ideii de graniță și a locurilor de care aparținem.

17
/11
/20

Cu toții suntem de acord că experiența de la cinema este inegalabilă, însă cum momentan nu mai este posibilă în contextul pandemic actual, din pasiune și dor de emoția trăită în fața marelui ecran, Cineplexx a oferit în weekend porții de popcorn cald tuturor iubitorilor de filme.

16
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent în România direct online, pe pagina de Vimeo a distribuitorului Independenţa Film, „Beanpole” (2019) este al doilea film al lui Kantemir Balagov, considerat de unii cel mai bun tânăr regizor rus, educat la şcoala de cinema a lui Alexander Sokurov. O poveste despre traumele post-război, stilizată însă aproape până la academism.