TNB – spectacole şi proiecte promiţătoare, într-o clădire aproape nouă
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnb-spectacole-si-proiecte-promitatoare-intr-o-cladire-aproape-noua/

Deschiderea oficială a stagiunii 2014-2015 a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti are loc, conform tradiţiei, în săptămâna în care încep şi şcolile. Se anunţă noi premiere, se reiau, la noile săli, titluri din vechiul repertoriu şi, nu în ultimul rând, se preconizează mult aşteptata finalizare a lucrărilor de reconstrucţie a clădirii.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2014

Prima premieră a stagiunii (20-21 septembrie 2014, la Sala Pictura) va fi „Butoiul cu pulbere” a dramaturgului macedonean Dejan Dukovski, unul dintre cei mai jucaţi autori contemporani, o comedie neagră despre Balcani, montată în nenumărate ţări şi ecranizată cu succes.

Regizorul Felix Alexa propune un spectacol modern, în care scenele se succed alert, ca într-un carusel al violenţei şi unde accentele hiper-realiste alternează cu un umor negru extrem. În distribuţie: Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Mihai Călin, Marius Bodochi, Andrei Finţi, Istvan Teglas, Marcelo S. Cobzariu, Crina Semciuc, Florentina Ţilea, Victoria Dicu, Alexandra Poiană.

Primul dintre spectacolele din cadrul proiectului „9G” – dedicat tinerei generaţii de creatori la TNB – inclus în repertoriul teatrului, este „ActOrchestra” celor trei tineri artişti – Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea, al căror har actoricesc se îmbină cu talentul cu care mânuiesc instrumente muzicale dintre cele mai diferite, de la cele clasice la cele surprinzător-neconvenţionale. Premiera: 17 septembrie 2014, la Sala Mică.

Foaier Sala Studio. Foto A.Bucur

Foaier Sala Studio. Foto A.Bucur

La final de noiembrie, pe scena Sălii Studio, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”… O premieră absolută, cu un text semnat de un autor român practic (încă) necunoscut, Iulian Margu, intrată recent în repetiţii, sub conducerea regizorală a lui Ion Caramitru, cu Lari Giorgescu – cel mai tânăr actor cooptat în trupa Naţionalului bucureştean- şi Dorin Andone, în rolurile principale.

Pentru cei mai mici spectatori ai teatrului, din 28 septembrie, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de actorul Marian Râlea şi Fundaţia Abracadabra la Teatrul Naţional din Bucureşti, revine la Sala Media, duminica, de la ora 11.00, cu o temă pe placul tuturor, „Eroi din poveşti”!

Tot din 28 septembrie, Conferinţele Teatrului Naţional se întorc în Sala Atelier, acolo unde programul a debutat în urmă cu 8 ani.

Între noutăţile acestei stagiuni mai anunţăm, reluarea – în alte spaţii de joc – a unor spectacole care nu s-au mai jucat de mult, dar care sunt aşteptate de public:

Omul cu mârţoaga de George Ciprian (regia Anca Bradu) la Sala Atelier şi Lecţia de Eugen Ionesco, în regia lui şi cu Horaţiu Mălăele în rolul principal,

TNB 2014

TNB 2014

la Sala Pictura.

Luna septembrie se încheie cu seria reprezentaţiilor cu spectacolele „Dineu cu proşti”, „Sinucigaşul” şi „Micul infern”, prezentate de Teatrul Naţional din Bucureşti în turneu la Chişinău, între 23 şi 28 septembrie, în cadrul schimbului cultural cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitala Republicii Moldova.

În cadrul altui schimb cultural, cu Teatrul Radnoti din Budapesta, Naţionalul bucureştean va prezenta în luna octombrie pe scena ungară un spectacol cu mare priză la public, tulburătoare poveste a Liei Bugnar, „Fata din curcubeu”, în interpretarea Taniei Popa.

Foto: TNB, spectacole şi proiecte promiţătoare – TNB, A. Bucur

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.