Toamna la Replika, pe strada Lânăriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/toamna-la-replika-pe-strada-lanariei/

Programul „Toamna la Replika” va avea loc între 12 septembrie şi 11 noiembrie, perioadă în care vor avea loc spectacole şi dezbateri, miza evenimentului fiind dezvoltarea unui repertoriu concentrat pe chestionarea realităţilor cotidiene şi pe reflecţia asupra modului în care putem schimba aceste realităţi.

Un articol de Liliana Matei|11 septembrie 2016

Programul își propune valorizarea unor teme, problematici și demersuri estetice angajate social și politic, dintr-o perspectivă asumat educațională.

Spectacolele prezentate au în centru subiecte acute ale societății contemporane: violența în școală, relațiile de autoritate profesori-copii-părinți, nevoia de a reforma sistemul educațional din România, drepturile copilului, drepturile și protecția animalelor, forța ficțiunii de a transforma o realitate dureroasă, capacitatea de a depăși moartea cuiva drag, sărăcia, condiția vulnerabilă a celor care trăiesc în cămine de vârstnici și felul în care poate fi reprezentată pe scenă  tema precarității.

Conceptele și formulele estetice ale spectacolelor variază de la monodrame, la spectacol de teatru imersiv jucat pentru 40 de spectatori, la dans contemporan și performance-uri interactive.

Trei dintre spectacolele prezentate în cadrul programului Toamna la Replika – „Copii răi”, „Amintiri din epoca de școală” și „Confesiunile unui câine” – vor fi itinerate în opt Instituții de Învățământ din București: Școala Gimnazială nr. 95, Școala Gimnazială nr. 114 „Principesa Margareta”, Școala Gimnazială nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu”, Școala Gimnazială nr. 129 „Elena Farago”, Școala Gimnazială nr. 79 „Academician Nicolae Teodorescu”, Școala Gimnazială nr. 194 „Marin Sorescu”, Școala Gimnazială nr. 120 „Mărțișor”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

„Toamna la Replika” se deschide luni, 12 septembrie, cu spectacolul „Confesiunile unui câine” – de Mihaela Rădescu (o poveste emoționantă despre dragostea și respectul pentru animale) și se încheie pe data 11 noiembrie cu premiera spectacolului „Peștii dorm?” (de Jens Raschke, regia Sânziana Stoican – un spectacol despre întrebările dureroase, pline de candoare, cu ajutorul cărora o fetiță decojește moartea).

Toamna la Replika este un proiect finanțat de către ARCUB prin programul București. Orașul in-vizibil.

Citiţi şi:
25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.