„Toate aceste nopţi albe” & „Aloys”. Melancolie
https://www.ziarulmetropolis.ro/toate-aceste-nopti-albe-aloys-melancolie/

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 iulie 2017

Premiat pentru regie la Sundance 2016 şi hibrid între documentar şi ficţiune, „Toate aceste nopţi albe”, al treilea lungmetraj al tânărului cineast Michal Marczak, este tot ce te poţi aştepta mai puţin de la un film polonez.

Nimic glorios despre evenimente din trecut. Nicio poveste cu puternică încărcătură morală din prezent. Niciun personaj eroic. Niciun fir narativ clar. Nicio psihologizare. Nicio regie cuminte, încheiată la toţi nasturii.

În schimb, Michal Marczak urmăreşte doi tineri, prieteni şi colegi de apartament (Krzysztof Baginski şi Michal Huszcza, care îşi joacă propriile roluri), în neîntreruptele lor escapade nocturne într-o Varşovie electrizantă, a cluburilor şi a petrecerilor, aşa cum cinematografia poloneză foarte rar arată.

Camera de filmat reproduce cu frenezie exuberanţa din fiecare secvenţă acaparată de muzică şi de dans. Însă această nelinişte a aparatului persistă şi în  momentele mai temperate, când îşi fac loc şi puţinele dialoguri, în fapt fragmente de discuţii redate astfel încât să pară surprinse aproape la întâmplare.

Această agitaţie permanentă a camerei de filmat, mânuită cu o dexteritate impresionantă pentru a înregistra, în special de aproape, mişcările protagoniştilor, este dublată de un design de sunet şi de imagine care lasă muzica şi culorile să devină cu adevărat personaje cu drepturi depline, asaltând spectatorul.

Neliniştea sugerată de regie serveşte, bineînţeles, la nivel formal, criza existenţială, melancolia, tulburarea pe care le trăieşte în special unul din cei doi prieteni, cel pe care îl urmărim mai mult şi care se desprinde ca principalul personaj.

Însă „Toate aceste nopţi albe” se vrea şi portretul unei generaţii aparent dezorientate şi al unui oraş vibrant, descrise, nemoralizator, exclusiv prin prisma petrecerilor nocturne.

La început, regia surprinde, apoi poate să încânte, însă treptat ajunge obositoare (cu câteva momente răzleţe de prospeţime), redundantă, tot mai afectată. Şi devine evident că filmul cade victimă autocomplezenţei şi autosuficienţei, cu atât mai mult cu cât şi structura narativă, lejeră şi liberă în debut, se instalează confortabil în unele scheme arhicunoscute.

„Toate aceste nopţi albe”/„All These Sleepless Nights” intră pe 28 iulie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.   

……………………………………………………………………………………..

Se întâmplă foarte rar ca un film din Elveţia, o ţară cu o cinematografie puţin ştiută, să ajungă pe marele ecrane din România. Regizat de Tobias Nölle, „Aloys” a avut premiera anul trecut în secţiunea Panorama a Festivalului de la Berlin, unde a câştigat premiul criticii, şi, după un traseu festivalier destul de bun, a ajuns acum şi în unele săli de la noi.

Promovat ca dramă care se duce înspre thriller, fantasy şi SF, „Aloys” are în centru un detectiv particular a cărui viaţă este dată peste cap de moartea traumatică a tatălui şi, mai ales, de un joc al minţii prin telefon în care îl atrage o femeie necunoscută.

Tema este departe de a fi nouă: singurătatea şi melancolia unui bărbat, obişnuit cu urmărirea altor persoane, sunt puse la încercare de o posibilă relaţie salvatoare cu o femeie, care face o obsesie pentru el. O obsesie ce devine reciprocă şi tot mai riscantă, până într-acolo încât realitatea se amestecă periculos cu imaginaţia.

Bineînţeles, scenariul este construit să întreţină un oarecare suspans şi să ofere câteva twist-uri. Însă asta nu elimină senzaţia de deja-vu pe care o emană o poveste promiţătoare la început, dar căzută în banal pe parcurs.

Iar celebrul concept de „suspendare a neîncrederii” este subminat de premisa uşor caraghioasă, chiar şi pentru un fantasy, că o simplă convorbire telefonică poate oferi sentimentul unei prezenţe aproape fizice a persoanei aflate la distanţă. Chiar şi pentru cineva cu o minte tot mai tulburată, aşa cum este protagonistul.

„Aloys” poate impresiona totuşi prin imaginea apăsătoare, menită a crea un univers sumbru, în ton cu starea de depresie a personajului central în prima parte, şi printr-o regie sigură, fără a fi însă şi memorabilă.

„Aloys” a intrat la 14 iulie în cinematografe, fiind distribuit de Clorofilm.

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.