Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.
Un articol de Ziarul Metropolis|10 decembrie 2013
MEMORIA CULTURALĂ Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.
Mai jos sunt fragmente din articolul semnat de Cristian Livescu, urmate de patru poezii din volumul „Poeme și alte confesiuni”:
De fapt, un Toma Caragiu poet nu uimeşte pe nimeni, cunoscută fiind mobilitatea de stări și registre a omului de teatru, același și întotdeauna altul în avatarurile sale interpretative. Era imposibil – ne dăm seama – ca acest romantic plin de candoare, cu alură de melancolic veșnic atins în ce are mai sfînt, hîtru și nefericit în același timp, impulsiv și sentimental, să nu se fi lăsat ispitit și de muza poeziei, pe care a cultivat-o ocazional, dar cu har deosebit (simultan cu pasiunea pentru artele plastice).
Prefațatorul are dreptate să observe că versurile lui Caragiu „pun în evidență un instinct poetic și nu o știință poetică”; ele oscilează între disperarea jocului și o crispare progresivă, fără a fi de neglijat o anume presimțire a fragilității, a risipirii în neantul unei clipe nefaste. […]
Fire poetică, Toma Caragiu ne dovedește, fie și tardiv, cît de puțin ne cunoaștem actorii. Dacă actorii trăiesc doar o clipă – dilatată, apoi, de memoria spectatorilor – Caragiu-poetul își prelungește viața dincolo de ultima cădere de cortină. „Aruncă doamne pămînt peste mine / și vino și tu!” – sună versul său de recviem, punîndu-i parcă existența, definitiv, sub pecetea tainei.
Poezii de Toma Caragiu
***
Ţi-aduci aminte de mine
în forfota nebună a cîrciumii
(cine a aruncat zarurile)
paloarea dinaintea morții
și ochii lui din adîncuri
privesc durerea mea ce curge încet
și lacrimile mele
ce nu pot ajunge pînă la tine
fotoliul uscat
în care împietrit de veacuri
aștept să mor
arzînd încet
ți-aduci aminte de mine
de știre vreau să-ți dau
cu un minut înainte de a muri
și jertfa mea de o înțelegi
de-a pururi umbra mea te va însoți
***
Fîșia de lumină
ce vine din galaxii
mîngîie chipul tău
Bezna din jur
extaz
de fiece clipă
și suflare a trupului meu
cel ce a rătăcit de veacuri
ascunse cărări
Blestem al păcatului dintîi
îngenunche
Mîngîiere de taină a viselor mele
vinul meu neîndoit
pîinea mea cea de toate zilele
iubita mea
***
Mișcarea mișcarea
urlet prelung și continuu
sfîșietoare nebunie
abolind ierarhii
și ecuații sociale
Mișcarea mișcarea
îmbrățișare în stare pură
materie obsedată sexual
infectînd coridoare
de neted și transparent cristal
Mișcarea mișcarea
întîlnire a tuturor contrariilor
o nouă entitate
care smulge reflexul
intențional optic
de pe fața lumii
***
A ruginit dragostea noastră
aninată de pleoape
Speriată
își așteaptă tăcută moartea
Ne-a închis ochii
și trage de ei în jos
în abis de oameni și cerc
A ruginit dragostea noastră
Lacrimi cad din ochi închiși
și se strîng cuminți în palmă
iar noi
răstigniți pe cuvinte de dragoste
murim cu un singur ochi
închis de soartă
Foto Toma Caragiu: cinemagia.ro
