Top 10. Cele mai așteptate expoziții din 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-10-cele-mai-asteptate-expozitii-din-2021/

De la împăratul Nero sau pictura renascentistă la povestea lui Alice în Țara Minunilor şi la „divele” secolului XX, cele mai aşteptate evenimente expoziţionale programate în 2021 în Europa promit experienţe de calitate.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2021

Ziarul Metropolis vă invită să le explorați, în speranța că restricțiile de călătorie impuse de pandemie se vor relaxa anul acesta. Majoritate expozițiilor se desfășoară în condițiile stricte determinate de criza sanitară, așa că trebuie să verificați înainte de a planifica o vizită.

1.„Epic Iran”, Victoria and Albert Museum, Londra, 13 februarie – 30 august.

Eveniment expozițional ce se anunță excepțional, această incursiune în civilizația iraniană apelează la 350 de exponate pentru a explica 5 milenii, optând pentru „design imersiv”, anunță organizatorii. Vizitatorii vor păși într-un oraș, cu grădinile, palatul și biblioteca lui, muzeul propunându-le o experiență inedită cu ajutorul tehnologiei moderne. Zece secțiuni cuprind pagini importante din istoria Iranului, dintre ele neputând lipsi întemeierea islamului. Sunt expuse și manuscrise semnificative, împrumutate din colecții prestigioase, precum și alte artefacte spectaculoase.

2.„Botticelli”, Musée Jacquemart-André, Paris, 10 septembrie – 24 ianuarie 2022.

La toamnă este programată în capitala Franței o retrospectivă a creației lui Sandro Botticelli, esențial artist renascentist din Italia. Vor fi expuse lucrări fundamentale pentru arta lui, printre care Portretul lui Giuliano de Medici sau Fecioara cu Pruncul. Artistul va fi pus în lumină în ipostaza de „designer, conducător al unui atelier important din Florența, unde se produceau picturi – desigur –, dar și desene pentru broderii, tipărituri și anluminuri”, a anunțat Pierre Curie, curatorul expoziției. Aceasta va cuprinde și lucrări mai puțin cunoscute ale artistului.

3.Francis Bacon, „Man and Beast”, Royal Academy of Arts, Londra, 30 ianuarie – 18 aprilie.

Nici trei luni nu au la dispoziție cei care vor să vadă această expoziție ce pune în lumină singularitatea universului artistic al lui Francis Bacon. Evenimentul anunțat pentru începutul anului e semnalat de toate publicațiile de specialitate, mai ales că organizatorii vor aduce și lucrări din prima perioadă de creație a artistului, relevante pentru fascinația pe care animalele au exercitat-o asupra zonei artistice pe care și-a delimitat-o Francis Bacon. Expuse din perspectiva preocupării sale pentru mișcare în relație cu corpul și nesfârșitele metamorfoze ale chipului uman, creațiile acestui pictor fundamental pentru secolul XX au toate datele să atragă o mulțime de vizitatori.

4.„Marina Abramović: After Life”, Royal Academy of Arts, Londra, 25 septembrie – 12 decembrie.

Reîntâlnirea cu lumea provocatoare a uneia dintre cele mai importante artiste a ultimelor decenii aduce în fața publicului un discurs interdisciplinar, așa cum era de așteptat.  Rememorarea vieții artistice a Marinei Abramović, care a început în urmă cu cincizeci de ani, este așteptată de numeroșii admiratori și se va face prin intermediul fotografiilor și al materialelor video. Sunt anunțate și lucrări noi, care promit noi feluri de a aborda corpul prin artă.

5.„The Making of Rodin”, Tate Modern, Londra, 29 aprilie – 31 octombrie.

Frumusețea și forța corpului uman sunt în prim-plan într-o expoziție de sculptură care a atras deja atenția iubitorilor de artă și e semnalată de presa de specialitate. În colaborare cu Muzeul Rodin de la Paris, prestigioasa instituție muzeală de la Londra le propune vizitatorilor să redescopere geniul lui August Rodin urmărind cele peste 200 de lucrări aduse, multe dintre ele expuse pentru prima dată în afara Franței. Concepută ca un elogiu adus geniului, expoziția de la Tate Modern are toate datele să atragă un public divers.

6.„Dürer’s Journeys: Travels of a Renaissance Artist”, National Gallery, Londra, 6 martie – 13 iunie.

După aproape 20 de ani, Marea Britanie organizează o mare expoziție dedicată operei lui Albrecht Dürer. Tablouri, gravuri, dar și epistole ale artistului renascentist german vor fi expuse pentru a reconstitui un parcurs spectaculos și influența unei arte puternice într-o epocă importantă pentru descoperirile și reușitele ei. În toată Europa, ideile lui Dürer au circulat sub diverse forme, având un destin care nu s-a încheiat nici astăzi.

7. „Georgia O’Keeffe”, Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid, 20 aprilie – 8 august; Centre Pompidou, Paris, 8 septembrie – 6 decembrie.

Creația cunoscutei artiste moderniste din America va fi omagiată în Europa anul acesta, anul viitor urmând să ajungă și la Basel. Expoziți le oferă vizitatorilor o ocazie de neratat de a vedea în jur de 80 de lucrări, printre care și celebra Jimson Weed/White Flower No. 1 (1932), cea mai scumpă pictură realizată de o artistă, care s-a vândut la licitație. Fenomenul Georgia O O’Keeffe este sintetizat într-un discurs expozițional generos, care se apleacă asupra multiplelor valențe din opera spectaculoasă a artistei.

8.„Divas d’Oum Kalthoum à Dalida”, Institut du Monde Arabe, Paris, 25 ianuarie – 25 iulie.

Iarna aceasta se vernisează la Paris o expoziție de interes pentru feministe și pentru publicul larg deopotrivă. Detaliile urmând a fi descoperite la fața locului, deocamdată organizatorii au anunțat că vor fi în prim-plan portrete ale unor mari artiste, cântărețe și actrițe din secolul trecut, care au jucat un rol în dezvoltarea societăților arabe postbelice. Printre ele, Oum Kalthoum, Fayruz, Laila Murad sau Dalida, devenită cunoscută în orașul în care și-a găsit și faima, și moartea.

9.„Nero”, British Museum, Londra, 27 mai – 24 octombrie.

Controversatul împărat roman învăluit într-o aură malefică, așa cum a rămas în istorie, face obiectul unui eveniment din 2021 care a atras deja atenția. La British Museum este în pregătire o expoziție care pornește de la o întrebare: Chiar a fost Nero nebunul ucigaș din manualele de istorie? Viața și domnia conducătorului sunt reconstituite prin expunerea a peste 200 de obiecte, de la grafitti la artefacte distruse, astfel încât vizitatorii să înțeleagă, susține curatorul, că istoria înseamnă întotdeauna și manipulare.

10.„Alice: curiouser and curiouser”, Victoria and Albert Museum, Londra, 25 martie – 31 decembrie.

La sfârșitul lui martie se vernisează încă o expoziție inedită care are mari șanse să fie un succes și să atragă numeroși vizitatori, de toate vârstele și din întreaga lume. Dedicată lui Alice în Țara Minunilor, personajul fără egal și fără rival născocit de Lewis Carroll, acest eveniment își invită spectatorii să intre încă o dată în poveste, de data asta, în povestea poveștii. Ca un spectacol de teatru cu făpturi însuflețite, expoziția pune în lumină apariția și evoluția celebrei scrieri a lui Carroll, precum și toată imaginația căreia ea i-a dat naștere, devenind un fenomen global. Manuscrise, ilustrații și obiecte artistice de toate felurile vor fi expuse pentru a o sărbători pe Alice, care se apropie de 160 de ani de existență, și pentru a o ajuta să-și câștige noi admiratori.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.