„Touch Me Not”, de Adina Pintilie, în competiția pentru Ursul de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/touch-me-not-nu-ma-atinge-ma-de-adina-pintilie-in-competitia-pentru-ursul-de-aur/

Lungmetrajul „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” al Adinei Pintilie a fost selectat în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 15 – 25 februarie. Cu Tomas Lemarquis şi Laura Benson în distribuţie şi produs de Manekino Film, „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” marchează debutul în lungmetraj al regizoarei Adrina Pintilie, care semnează şi scenariul.

Un articol de |15 Ianuarie 2018

Producătorii filmului sunt: Bianca Oana, Philippe Avril și Adina Pintilie.
Co-producători: Rohfilm Productions (Germania), PINK (Cehia), Agitprop (Bulgaria), Les Films de
l’Etranger (Franța).

„Touch Me Not” este o co-producție România-Germania-Cehia- Bulgaria-Franța, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Eurimages, Mitteldeutsche Medienförderung, Torinofilmlab, Fondul Cinematografic Ceh, Centrul Național Bulgar de Film, Eurométropole de Strasbourg, MEDIA Creative Europe, Sensiblu, Christian Tour, în colaborare cu The Post Republic, cu participarea HBO România și a Televiziunii Române, prin asociere cu Hi Fi Productions – Laura Georgescu-Baron, și cu sprijinul ICR și a Uniunii Cineaștilor din România.

„Touch Me Not”, scris de Adina Pintilie, este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact.

Adina Pintilie

Filmul este o încercare de a descoperi straturile intimităţii. Intimitatea este plină de pericole. Reversul dragostei poate fi ura, agresivitatea, neînţelegerea. Toate sunt părţi ale aceleiaşi complexe realităţi. (Adina Pintilie, la Venice Film Market 2016)

Născută pe 12 ianuarie 1980, Adina Pintilie este regizor şi scenarist. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Regie Film, în 2008.

Organizatorii festivalului de la Berlin au anunţat astăzi (luni) zece lungmetraje de ficţiune şi documentare selectate în competiţia oficială, dar şi două documentare şi o ficţiune, în programul Berlinale Special.

Celalte nouă producţii vin din ţări precum Franţa, Germania, Paraguay, Iran şi Statele Unite. Filmul Adinei Pintilie va avea premiera mondială la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei.

La jumătatea lunii decembrie, alte şapte producţii au fost anunţate pentru competiţie, între care filme semnate de Gus Van Sant şi Benoit Jacquot.

Lungmetrajul animat „Isle of Dogs”, semnat de Wes Anderson va deschide festivalul, pe 15 februarie. Este pentru a doua oară când un film al lui Anderson deschide Berlinala, după „The Grand Budapest Hotel”, în 2012.

Regizorul german Tom Tykwer, cunoscut pentru pelicule ca „Run Lola Run” şi „Cloud Atlas”, va fi preşedintele juriului celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin.

Foto: Touch Me Not – facebook

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film

Page 252 of 254« First...102030...250251252253254