„Treapta a noua”, în premieră la Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/treapta-a-noua-in-premiera-la-bulandra/

Spectacolul „Treapta a noua” de Tom Ziegler, în traducerea şi adaptarea scenică a Ancăi Maria Colţeanu, va avea premiera sâmbătă, pe 8 decembrie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu. Din distribuţie fac parte Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ştefănescu şi Adela Bengescu, iar scenografia este semnată de Octavian Neculai.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2018

„Pentru cine e familiar cu salvatoarea comandă „CTRL+Z”, aceasta e o poveste în care se exemplifică limpede că „undo”, în viață, e imposibil. „Treapta a noua” e despre vina tragică regăsită în vina contemporană și despre fragilitatea ființei. Totul se întâmplă într-un apartament din Chicago, unde o mamă încearcă să-și refacă relația cu fiica sa de 16 ani. O are alături pe prietena ei și o fată de la un centru de asistați sociali. Mi-am imaginat întreaga poveste în spațiile lui Edward Hopper pentru că mereu m-a șocat și înmărmurit nemișcarea personajelor sale. Și tăcerea lor și existența lor cu care nu deranjează spațiile imense laminate puternic”, spune regizoarea Anca Maria Colțeanu. „E o poveste dureroasă – spusă cu umor – despre vină, singurătate și conștiință. Despre asumare și despre deznădejde. Vina este generalizată, e aproape imposibil să mai faci diferența între victimă și călău. E un thriller în care personajele se abandonează propriilor disperări și par a nu avea liman.”

Născută în 1974, Anca Maria Colţeanu a absolvit în 1998 Regia, în cadrul UNATC, la clasa profesoarei Cătălina Buzoianu. Este regizor de teatru si televiziune şi doctor în istoria teatrului. Cu un an înainte de absolvire primește Diploma UNITER pentru cea mai bună producție a școlilor și academiilor de teatru pentru spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, iar în 2001 câștigă proiectul „Tineri regizori – texte contemporane” și montează Alchimistul de Paulo Coelho la Teatrul Odeon București. În prezent are montate 47 de spectacole de teatru, texte de referință, colaborând atât cu teatrele de stat cât și cu cele independente, atât în țară, cât și în străinătate. Are numeroase premii și participări în festivaluri naționale și internaționale. În televizune a desfășurat o activitate de zece ani. În 2016 este nominalizată la UNITER cu „Jocul de-a vacanța” – o producție TVR. În stagiunea 2018-2019 spectacolele regizate de Anca sunt montate la Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Luni de la Green Hours și Teatrul Bulandra București.

Tom Ziegler este licenţiat în engleză şi istorie şi are un master în Belle Arte. Între piesele sale se numără: Weeds (1980), Home Games (1985), Body Shop (1987), Last Resort (1988),  Apple Dreams (1992),  Making Ends Meet (1993), Small Sacrifices (1994), Grace and Glorie (1996).

A mai scris Mrs. Kemble’s Tempest, piesă prezentată la Edinburgh Festival Fringe în 2004,  Father Frances, prezentat la Flournoy Playwrights Festival de Washington şi Lee University, muzicalul Glory Bound, piesa Home Games și Small Sacrifices, The Last Resort, Sundays at Eleven, Say Goodby to Boris, The Ninth Step. A montat piese de Luigi Pirandello, Carlo Goldoni, dar și de Yasmina Reza, Paula Vogel sau Neil La Bute. În 2002, a primit Premiul Anece F. McClou pentru diversitate în educație, premiu acordat de către Washington şi Lee University din Lexington, Virginia. Tom Ziegler a părăsit Chicago, mutându-se în West Virginia, unde predă scriere dramatică la Washington şi Lee University.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".