Trei amintiri și povești deocheate din viața lui Neagu Djuvara
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-amintiri-si-povesti-deocheate-din-viata-lui-neagu-djuvara/

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci şi trei de ani şi a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârşit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri şi poveşti mai deocheate”.

Un articol de Andrei Crăciun|8 iulie 2019

Neagu Djuvara a acceptat până la urmă să fie publicată antum, chiar în anul 2009 și între timp a cunoscut numeroase reeditări. Am selectat pentru dumneavoastră trei întâmplări deocheate cu cărturarul născut în august 1916, care rezumă parfumul aparte al volumului.

  1. Micul Neagu Djuvara, gol pe motocicletă, în 1922, la Mamaia-Sat

Să ne întoarcem însă la Mamaia noastră! La un moment dat, a venit să petreacă zece zile la noi verișoara Mona Mavrocordat, cu un an mai mare decât mine, rotunjoară, voinică, băiețoasă. Odată, pe când ne jucam amândoi pe plajă în pielea goală, apare pe motocicletă doctorul Lupu, faimosul politician socializant, pe atunci tânăr, simpatic, prietenos…

  • Hai, copii, să vă fac un tur cu motocicleta!

Noi, goi-goluți, Mona în side-car, eu în spatele lui, ținându-l strâns de mijloc. Și goană cu o sută pe oră pe partea udă a nisipului, ca la campionatele de viteză. O beție! Dar, la întoarcere, doctorul Lupu o ia pe șosea și intrăm astfel goi în sat – mă văd fugind rușinat prin curte de la șosea până-n casă!

  1. Curiosul caz al lui Osman, nepot al ultimului sultan osmanlîu

Dar cel mai pitoresc dintre feciorii de împărat cu care m-am aflat condiscipol a fost Osman, un nepot al ultimului sultan osmanlîu. Eu aveam 13 ani și eram pirpiriu. El avea 16 și era mare, gras, umflat, prostuț, cred, și nu se supăra când își băteau joc de el camarazii. Era poreclit Pachidermul. Mai avea o specialitate la gradul suprem: era petoman. Știți ce-i asta? Că nu găsiți în DEX: la Expoziția Universală de la Paris din 1900 apăruse un fenomen care dădea spectacole la care se înghesuia lumea (mi-a povestit bunicu-meu, care a asistat), unde timp de o oră, pe când trăncănea verzi și uscate, individul scăpa câte un vânt sonor, modelat după înțelesul cuvintelor sau frazelor, mai subțire, mai gros, mai scurt și sec, mai lung și ondulat… Avusese un succes nebun și i se spusese „la pétomane”, de la verbul „péter” (a scăpa un vânt).

Osman al nostru era de același soi. Într-o noapte, în dormitorul de vreo 35-36 de paturi, s-a întâmplat un lucru neașteptat, că a lipsit supraveghetorul care altfel se culca în mijlocul dormitorului, într-un pat înconjurat de patru perdele albe (supraveghetorii erau tineri foști studenți în pană”; li se spunea pioni). O fi fost bolnav, fără a avea timpul să prevină din vreme. Nu puteam scăpa așa chilipir! Ne-am adunat vreo 10-12 în jurul patului lui Osman, înveliți în cearșafuri (nu se știe niciodată!) și l-am rugat să-și dea drumul. Culcat pe burtă, în pielea goală, Osman și-a pornit tirul de artilerie, iar noi număram în cor – dar în șoaptă – 45, 46, 47… Deodată, cel dintre noi care vedea mai bine ușa dormitorului strigă:

  • Daida, d’Artagnan!

(Daida însemna „păzea” în dialectul de la Nisa, iar d’Artagnan era porecla supraveghetorului general, după eroul din „Cei trei muschetari”).

O zbughim fiecare către patul lui, înveliți în alb ca niște stafii, pe când Osman, care nu înțelesese alarma, i-a dat înainte… 48… 49, până s-a auzit strigătul lui d’Artagnan:

  • Osman! Nu ți-e rușine?

… De fapt, sigur că nu-i era rușine, că la turci trasul unui vânt sonor, după masă, e chiar o datorie, o cinstire… Condiscipolul meu Osman, din neamul sultanilor osmanlîi, avea o lungă tradiție înaintea lui.

  1. Ce a văzut franțuzoaica lui Neagu Djuvara la moșie

Dar iată că unșpe ani mai târziu mă însor la Paris, încă necopt, cu o camaradă de la Sorbona, Facultatea de istorie, și o aduc la București în călătorie de nuntă, s-audă și ea pe bulevard țigăncile strigând după noi: „Să-ți trăiască franțuzoaica!.

Ca să cunoască și sătenii mei pe conița Franț, că pe nevastă-mea, născută ca și mine în timpul Primului Război Mondial, fiică, nepoată, strănepoată, stră-strănepoată de ofițeri și generali (primul, chiar general napoleonian), o cheamă France, un nume patriotic între toate, am dus-o și la moșie – cu oarecare sfială să descopere satul Ezna de pe Bărăganul Brăilei, improvizat după marea expropriere cu țăranii de pe armanul boieresc strămutați pe proprietățile acum ale lor. Un mare tufiș de salcâmi, nu biserică și nici măcar cârciumă. O casă joasă de administrator servea de conac. În grajd, Ghiță Ilie, credinciosul nostru grăjdar, curățase spilcă pe jos, că era doar pământ bătut; sub picioarele boilor și ale celor 14 cai de căruță, plus iapa roaibă de călărie, puteai să lingi pe jos. Când intrăm noi, roaiba a dracului, care era drept în față, văd cum ridică puțin mândra coadă aurie și o baligă mare dă să iasă. Ghiță Ilie se repede cu mâinile amândouă în formă de pâlnie, primește în palmă teancul lucios de baligă și se duce să-l arunce afară în grămada de gunoi. Să fi văzut mutra franțuzoaicei! Merita o fotografie. Dar mai târziu se va da pe brazdă.

Dar iată că unșpe ani mai târziu mă însor la Paris, încă necopt, cu o camaradă de la Sorbona, Facultatea de istorie, și o aduc la București în călătorie de nuntă, s-audă și ea pe bulevard țigăncile strigând după noi: „Să-ți trăiască franțuzoaica!. (Neagu Djuvara)

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.