Trei dintre cei mai rafinați muzicieni ai lumii, la Concursul Enescu 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-dintre-cei-mai-rafinati-muzicieni-ai-lumii-la-concursul-enescu-2018/

Ediţia 2018 a Concursului Internaţional George Enescu (1-23 septembrie, Bucureşti) aduce publicului o serie de recitaluri de excepţie cu trei muzicieni consacraţi, aclamaţi pe marile scene ale lumii – şi, în egală măsură, membri ai juriului internaţional pentru acestă ediţie a competiţiei.

Un articol de Petre Ivan|2 august 2018

Violonistul italian Salvatore Accardo, aclamat pentru interpretările sale din Paganini, pianistul suedez Peter Jablonnski – al cărui talent a fost recunoscut chiar de legenda jazz-ului Miles Davis – și reputatul violoncelist britanic Raphael Wallfisch, cu o discografie de peste 70 de înregistrări, urcă pe scena Ateneului Român pentru a susține recitaluri extraordinare la Concursul Enescu 2018. Prețurile unui bilet variază între 55 și 45 de lei.

Înregistrarea Concertului pentru Violoncel în si minor de Antonín Dvořák cu Raphael Wallfisch solist este considerată, potrivit unui sondaj BBC, cea mai bună interpretare din ultimii 25 de ani. Cu o activitate amplă, violoncelistul britanic are 70 de înregistrări în discografia proprie și este, de asemenea, unul dintre cei mai căutați violonceliști pentru interpretarea și crearea unor lucrări de muzică contemporană. Raphael Wallfisch a colaborat cu o serie de compozitori contemporani celebri: Sir Peter Maxwell Davies, Kenneth Leighton, James MacMillan, Rodion Schedrin și John Tavener.

Raphael Wallfisch urcă pe scena Concursului Enescu 2018, la sala mare a Ateneului Român, pe 5 septembrie și propune un program provocator pentru recitalul său: lucrări de Kenneth Leighton, Alexander Zemlinsky, Sir James MacMillan și Guillaume Lekeu. Îl va acompania la pian John York.

Violonistul care a cucerit lumea cu interpretările sale din Paganini, Salvatore Accardo, aduce publicului lucrări de Mozart, Schubert, Enescu și Saint-Saëns pe 14 septembrie, de la ora 19. La pian se va afla Laura Manzini. Cu peste 50 de înregistrări discografice, violonistul italian Salvatore Accardo este cunoscut și pentru a fi primul muzician care a înregistrat vreodată integrala concertelor pentru vioară de Paganini, șase la număr.

Salvatore Accardo

„Pe lângă talent, vine nu doar o porție de virtuozitate, ci un muzician, o interpretare extraordinară care te fac să regândești complet o compoziție al cărei sunet credeai că-l știi dintotdeauna”, scrie Washington Post despre pianistul Peter Jablonski. Celebru și pentru interpretările sale de jazz, Peter Jablonski a fost lăudat de însuși Miles Davis și a cântat alături de alte două legende, Buddy Rich și Thad Jones, în celebrul club de jazz Village Vanguard din New York. C

a pianist de muzică clasică, Jablonski a fost aclamat de Claudio Abbado, în timp ce Vladimir Ashkenazy i-a recunoscut talentul încă de timpuriu, i-a devenit mentor și i-a susținut cariera. Peter Jablonski a interpreat alături de unele dintre cele mai importante ansambluri ale lumii: La Scala, BBC Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre Nationale de France, NHK Tokyo, Warsaw Philharmonic, Los Angeles Philharmonic și Cleveland Orchestra.

Recitalul pianistului Peter Jablonski va avea loc pe 22 septembrie și include lucrări de Alexei Stanchinsky, Grieg, Scriabin, Chopin, Samuel Barber și Copland/Bernstein – cunoscutul „El Salon Mexico”.

*

Desfășurat ca eveniment de sine stătător începând cu ediția din 2014, Concursul Internațional „George Enescuinvită publicul să descopere unii dintre cei mai talentați tineri atiști ai momentului, marile nume ale muzicii clasice de mâine și să le urmărească și susțină parcursul până la vârf: câștigarea competiției.

În total, 270 de tineri muzicieni din 39 de țări, 22 dintre aceștia fiind din România și din Republica Moldova vor intra în competiție pentru câștigarea trofeului ediției 2018 la una dintre cele patru secțiuni – Compoziție, Vioară, Violoncel și Pian – la 60 de ani de la prima ediție a Concursului.

Foto: Concursul Enescu 2018 – facebook

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.