Trei premii importante pentru spectacolul Rosmersholm la Festivalul de la Pécs!
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-premii-importante-pentru-spectacolul-rosmersholm-la-festivalul-de-la-pecs/

Spectacolul Rosmersholm de Henrik Ibsen, pus în scenă de regizorul Andriy Zholdak, a câştigat, la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs (Ungaria), premiile pentru: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună actriţă în rol principal (Imre Éva) şi Cel mai bun decor (Andriy Zholdak şi Daniel Zholdak).

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2018

Cea de-a XVIII-a ediție a celui mai important eveniment teatral din Ungaria a avut loc în perioada 7-16 iunie 2018, iar din competiție au făcut parte 14 spectacole. Selecția a fost realizată de un juriu format din: János Térey (scriitor, dramaturg) și János Regős (dramaturg, actor și regizor).

În cadrul Galei de decernare a premiilor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Gábor Tompa, a declarat că Rosmersholm reprezintă un punct de reper în parcursul artistic al trupei, iar procesul de creație a fost unul complex și le-a dat actorilor ocazia de a-și reînoi resursele artistice. Rosmersholm este un spectacol tulburător și incomod, care vorbește despre complexitatea sufletului uman.

De asemenea, Gábor Tompa a subliniat faptul că, la întâlnirea avută cu oamenii de teatru de la Pécs, pentru prima oară nu s-a mai discutat despre context, ci despre spectacolul propriu-zis. În acest fel, acesta a reintrat în drepturile sale estetico-artistice.

Actrița Éva Imre a precizat că premiul înseamnă recunoașterea unui proces de creație lung și intens.

Premiile festivalului au fost acordate de către un juriu format din opt membri: Zsófia Szamosi (actriță), Péter Trokán (actor), Lilla Falussy (dramaturg), Judit Csanádi (scenograf), Zoltán Rockenbauer (scriitor), István Szabó K. (regizor), Gábor Bóta (critic de teatru) și Zoltán Zsuráfszky (coregraf).

 

Foto: Rosmersholm  – Daniel Zholdak

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.