Trei producții de excepție ale Teatrului Metropolis, în cadrul FNT 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-productii-de-exceptie-ale-teatrului-metropolis-in-cadrul-fnt-2018/

Teatrul Metropolis participă la cea de-a 28 ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) cu trei producţii remarcabile: „Pentru o mai bună înţelegere”, de Mimi Brănescu, „Hamlet” – direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, şi „Copilul lui Noe”, în regia lui Chris Simion-Mercurian.

Un articol de Petre Ivan|15 octombrie 2018

Spectacolele Teatrului Metropolis se află în selecția oficială a celui mai important festival național de teatru. Avem deosebita plăcere de a invita publicul la trei dintre producțiile de excepție, care vor fi jucate în cadrul ediției din acest an a FNT.

Spectacolele Teatrului Metropolis la FNT 2018:

„Pentru o mai bună înțelegere, de Mimi Brănescu

Piesa va putea fi văzută vineri, 19 octombrie 2018, de la ora 21:00, dar și sâmbătă, 20 octombrie 2018, de la ora 17:00, la Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis.

Publicul are ocazia de a descoperi o poveste nuanţată, al cărui fir îi poartă pe spectatori de la candoare la ipocrizie, de la subtila ironie la momentele debordant de comice.

Pentru o mai bună înțelegere

„Este un text care îi marchează (lui Mimi Brănescu) un salt în altfel de lumi, poate cu introspecții mai profunde, mai subtile, mai acute, bine tratate, bine scrise, foarte bine jucate”, a declarat directorul artistic al FNT, Marina Constantinescu.

Din distribuție fac parte Rodica Negrea, Ioana Anastasia Anton (Premiul pentru debut la Gala UNITER 2009), Raluca Aprodu, Mihaela Velicu și Rolando Matsangos.

„Hamlet”, de William Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză

Publicul bucureștean se poate bucura de acest spectacol selecționat de către FNT duminică, 21 octombrie 2018, dar și luni, 22 octombrie 2018, de la ora 19:00, fiind jucat la Sala Centenar a Teatrului Metropolis.

„Hamlet”, în viziunea lui Victor IoanFrunză, este un „Kammerspiel”, o dramă de familie, reușind să facă mai mult decât să emoționeze.  „Hamlet” cutremură. Trezește.

Spectacolul a fost descris de către directorul artistic al FNT, Marina Constantinescu, drept „o propunere foarte modernă, în care veți avea ocazia să vedeți sau să revedeți câțiva dintre cei mai buni actori ai teatrului românesc”.

Din distribuție fac parte Andrei Huțuleac (Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER 2017; Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I), George Costin (Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I; Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER 2013), Alexandru Pavel (Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I), Andreea Grămoșteanu / MirelaZețaAlin Florea, Codrin Boldea (Premiul pentru debut la Gala UNITER 2018), Nicoleta Hâncu (Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I; Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar la Gala UNITER 2014), Andrei Redinciuc, Carol Ionescu, Voicu Aaniței, Sorin Miron (Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I), Corina Moise, Ciprian Chiricheș, Vlad Lință, Cristina Danu, Ștefan Iancu, Anton Miron Presan, Alexandru Grădinaru, Adrian Nicolae (Premiul Secţiunii Teatru la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2015, ediţia I), Nicolae Parpală, Sorin Flutur,  Tudor Andronic, Paul Radu și Florin Aioane.

 „Copilul lui Noe”după Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Chris Simion-Mercurian

Joi, 25 octombrie 2018, și vineri, 26 octombrie 2018, de la ora 18:00, locuitorii Capitalei sunt invitați la reprezentații ale piesei „Copilul lui Noe”, în Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis.

Copilul lui Noe

„Copilul lui Noe”prezintă, într-o manieră emoționantă, povestea unui copil evreu care este nevoit, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să stea ascuns, pentru a nu fi capturat de Armata nazistă. Accentul se pune asupra unei probleme apăsătoare, respectiv păstrarea identității etnice și religioase, într-o perioadă istorică sumbră pentru comunitatea evreiască.

Directorul artistic al FNT, Marina Constantinescu, a afirmat că este vorba despre un „spectacol admirabil interpretat pe scena Teatrului Metropolis”, respectiv o piesă despre “ce înseamnă abuz de putere, iubire și salvare”.

Din distribuție fac parte actorii Marius Manole (Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar la Gala UNITER 2016), Vlad Logigan, Alexandru Sinca, Carla Maria Teaha, Marian Râlea (Premiul special pentru teatrul pentru copii la Gala UNITER 2008 și Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER 2016) și Maia Morgenstern (Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal la Gala UNITER 1995).

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Teatrului Metropolis și pe cel al Festivalului Național de Teatru.

************************

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se desfășoară în Bucureşti, în perioada 19 – 28 octombrie 2018, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, și îi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu.

Producătorii evenimentului sunt UNITER – UniuneaTeatrală din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Primăria Municipiului București;  partener: Institutul Cultural Român.

Foto: Trei producții de excepție ale Teatrului Metropolis în cadrul FNT 2018 – Adriana Grand, Dragos Ivan,

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.