„Trei”, un spectacol ca o ciocolată foarte neagră, cu piper
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-un-spectacol-ca-o-ciocolata-foarte-neagra-cu-piper/

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Act are la bază textul irlandezului Conor McPherson, „Autorităţi portuare” („Port authority”), care a avut premiera la Londra în 2001 şi a fost preluat apoi pe Broadway. Piesa e o împletire de trei căutări ale sensului unor bucăţi de viaţă, de fapt modalităţi şi etape diferite ale rătăcirii în căutarea împlinirii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|22 octombrie 2016

Trei tipuri de frământări între interiorul și exteriorul sufletului, trei vârste ale vieții și ale actorului, cu tribulații specifice, dar o aceeași vibrație a tânjirii.

Nu este un spectacol indicat publicului obișnuit să vină la teatru pentru a primi pe tavă răsfățuri și impulsuri vizuale, decorative și kinetice. E un spectacol în pielea goală, din perspectiva „hainelor” cu care suntem obișnuiți la teatru: decor, costume, mișcare, dialog, efecte scenice. Textul și interpretarea obligă spectatorul să vină în întâmpinarea spectacolului prin capacitatea sa imaginativă de a-și crea imaginea acestor trei lumi diferite, simultane, întrepătrunse și totuși insulare.

Tânărul Kevin apare în scenă printr-un mic artificiu de un firesc relaxant, este primul dintre „ei” care ar putea fi „noi”. Prin povestirea cathartică el conturează nebuloasele și frământările sensibilității de început de maturitate, cu acel soi de bunătate naivă a celui care nu vrea să supere Lumea, ci doar să își găsească un locșor al său în ea. Contratimpul amorezărilor și perplexitatea adolescenței în fața descoperirilor majore ale vieții (erosul, sinceritatea, prietenia, interacțiunile umane) sunt delicioase pentru spectatorul adult; unul mai tânăr, probabil, resimte mai mult accentele dramatice…

Dermot, un tip la a doua tinerețe cu un parcurs conjugal și profesional tragi-comic (dramatic mai mult pentru el, comic pentru noi căci ne poate suna pe alocuri vag familiar), capătă o expresivitate puternică prin interpretarea lui Gavril Pătru, care este și demiurgul regizoral al spectacolului. Prin el ne amintim că înaintea, sau în spatele, oricăror eșecuri existențiale, stau multe filoane de putere interioară nevalorificată și că neîmplinirea nu este atât provocată de negăsirea a ceva anume, ci de infuzarea întregii vieți cu lipsă de curaj și dubii.

Constantin Drăgănescu, actor dintr-un soi de viță veche, un „dantelar” al nuanței și accentelor , este bătrânul Joe, un văduv retras la azil, care primește într-o zi un pachet-surpriză. Conținutul său dă la iveală o poveste, un mic detaliu pe cât de comic de minor pe atât de mare ca impact asupra întregului peisaj interior al vieții lui Joe. E delicios ce nimic l-a făcut să se simtă o viață întreagă vinovat în fața lui Dumnezeu, iar asta ne amintește că, de fapt, multe din micile tribulații ale celorlalți sunt pentru noi teribil de amuzante. Și invers…

Artificiul scenografic asociat acestui personaj, aparent un element de decor, se dovedește de-a lungul piesei a fi nu un sprijin al lui Joe, ci al actorului care îl interpretează. Ceea ce nu deranjează, ci, dimpotrivă, accentuează fragilitatea personajului, dar și vigoarea sa interioară.

Cele trei personaje sunt de fapt un singur spirit, prin prisma faptului că noi toți, în diversitatea noastră, tindem după același ideal, să fim  acceptați, să contăm, să avem sens. Și cu toții, cândva, cumva, suntem bântuiți de regretul a ceea ce am fi putut fi și nu am fost. Din fericire, în viață ca și pe scena Teatrului Act, se întâmplă ca-n vorba aceea, „deciziile proaste produc amintiri geniale”. În cele din urmă. Poveștile altora au efect terapeutic asupra noastră, așa cum bine știa Șeherezada. Sensul titlului piesei,  „Autorități portuare”, este neclar, ceea ce îi dă o savoare în plus, cu atât mai mult cu cât personajele nu împărtășesc aceleași timpuri și contexte ale trăirii și povestirii. Poate că toate monologurile lor interioare, și ale noastre, sunt doar etape (chinuitoare, necesare) ale unei călătorii, de început sau de sfârșit de viață.

Spectacolul are mult umor candid și amărui, și o intimitate delicat întrețesută între personaje și public care te înmoaie. În final, piesa sugerează că, în fapt, singura mare, devastatoare dramă este reprimarea emoțiilor și a trăirilor interioare. Dar și această mare dramă își are, cumva, mântuirea. Prin noi, cei care urmărim povestirile celorlalți. Și, ca noi pentru cei trei, alții cândva, poate, ne vor ajuta să sublimăm propriile noastre angoase nespuse.

Vă recomand să vedeți, să trăiți și să simțiți acest spectacol fără așteptări, fără a căuta să încadrați sentimentele și stările pe care vi le va provoca. Gavril Pătru, în calitate de regizor, reușește să creeze trei lumi diferite, cu numeroase stratificări interioare, fără niciun decor și într-un spațiu mic, iar acest efort uriaș este, în sine, o frumoasă provocare. Energia fiecăruia dintre cele trei povești este diferită, dar armonios îmbinată cu cea a celorlalți. În mod sigur, pe scenă se întâmplă ceva salvator pentru noi toți – se aduc în lumină „scheleții din dulap”, cei ai altora, iar asta ne dă o libertate fabuloasă de a alege ce facem noi cu ai noștri.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.