„Trei”, un spectacol ca o ciocolată foarte neagră, cu piper
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-un-spectacol-ca-o-ciocolata-foarte-neagra-cu-piper/

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Act are la bază textul irlandezului Conor McPherson, „Autorităţi portuare” („Port authority”), care a avut premiera la Londra în 2001 şi a fost preluat apoi pe Broadway. Piesa e o împletire de trei căutări ale sensului unor bucăţi de viaţă, de fapt modalităţi şi etape diferite ale rătăcirii în căutarea împlinirii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|22 octombrie 2016

Trei tipuri de frământări între interiorul și exteriorul sufletului, trei vârste ale vieții și ale actorului, cu tribulații specifice, dar o aceeași vibrație a tânjirii.

Nu este un spectacol indicat publicului obișnuit să vină la teatru pentru a primi pe tavă răsfățuri și impulsuri vizuale, decorative și kinetice. E un spectacol în pielea goală, din perspectiva „hainelor” cu care suntem obișnuiți la teatru: decor, costume, mișcare, dialog, efecte scenice. Textul și interpretarea obligă spectatorul să vină în întâmpinarea spectacolului prin capacitatea sa imaginativă de a-și crea imaginea acestor trei lumi diferite, simultane, întrepătrunse și totuși insulare.

Tânărul Kevin apare în scenă printr-un mic artificiu de un firesc relaxant, este primul dintre „ei” care ar putea fi „noi”. Prin povestirea cathartică el conturează nebuloasele și frământările sensibilității de început de maturitate, cu acel soi de bunătate naivă a celui care nu vrea să supere Lumea, ci doar să își găsească un locșor al său în ea. Contratimpul amorezărilor și perplexitatea adolescenței în fața descoperirilor majore ale vieții (erosul, sinceritatea, prietenia, interacțiunile umane) sunt delicioase pentru spectatorul adult; unul mai tânăr, probabil, resimte mai mult accentele dramatice…

Dermot, un tip la a doua tinerețe cu un parcurs conjugal și profesional tragi-comic (dramatic mai mult pentru el, comic pentru noi căci ne poate suna pe alocuri vag familiar), capătă o expresivitate puternică prin interpretarea lui Gavril Pătru, care este și demiurgul regizoral al spectacolului. Prin el ne amintim că înaintea, sau în spatele, oricăror eșecuri existențiale, stau multe filoane de putere interioară nevalorificată și că neîmplinirea nu este atât provocată de negăsirea a ceva anume, ci de infuzarea întregii vieți cu lipsă de curaj și dubii.

Constantin Drăgănescu, actor dintr-un soi de viță veche, un „dantelar” al nuanței și accentelor , este bătrânul Joe, un văduv retras la azil, care primește într-o zi un pachet-surpriză. Conținutul său dă la iveală o poveste, un mic detaliu pe cât de comic de minor pe atât de mare ca impact asupra întregului peisaj interior al vieții lui Joe. E delicios ce nimic l-a făcut să se simtă o viață întreagă vinovat în fața lui Dumnezeu, iar asta ne amintește că, de fapt, multe din micile tribulații ale celorlalți sunt pentru noi teribil de amuzante. Și invers…

Artificiul scenografic asociat acestui personaj, aparent un element de decor, se dovedește de-a lungul piesei a fi nu un sprijin al lui Joe, ci al actorului care îl interpretează. Ceea ce nu deranjează, ci, dimpotrivă, accentuează fragilitatea personajului, dar și vigoarea sa interioară.

Cele trei personaje sunt de fapt un singur spirit, prin prisma faptului că noi toți, în diversitatea noastră, tindem după același ideal, să fim  acceptați, să contăm, să avem sens. Și cu toții, cândva, cumva, suntem bântuiți de regretul a ceea ce am fi putut fi și nu am fost. Din fericire, în viață ca și pe scena Teatrului Act, se întâmplă ca-n vorba aceea, „deciziile proaste produc amintiri geniale”. În cele din urmă. Poveștile altora au efect terapeutic asupra noastră, așa cum bine știa Șeherezada. Sensul titlului piesei,  „Autorități portuare”, este neclar, ceea ce îi dă o savoare în plus, cu atât mai mult cu cât personajele nu împărtășesc aceleași timpuri și contexte ale trăirii și povestirii. Poate că toate monologurile lor interioare, și ale noastre, sunt doar etape (chinuitoare, necesare) ale unei călătorii, de început sau de sfârșit de viață.

Spectacolul are mult umor candid și amărui, și o intimitate delicat întrețesută între personaje și public care te înmoaie. În final, piesa sugerează că, în fapt, singura mare, devastatoare dramă este reprimarea emoțiilor și a trăirilor interioare. Dar și această mare dramă își are, cumva, mântuirea. Prin noi, cei care urmărim povestirile celorlalți. Și, ca noi pentru cei trei, alții cândva, poate, ne vor ajuta să sublimăm propriile noastre angoase nespuse.

Vă recomand să vedeți, să trăiți și să simțiți acest spectacol fără așteptări, fără a căuta să încadrați sentimentele și stările pe care vi le va provoca. Gavril Pătru, în calitate de regizor, reușește să creeze trei lumi diferite, cu numeroase stratificări interioare, fără niciun decor și într-un spațiu mic, iar acest efort uriaș este, în sine, o frumoasă provocare. Energia fiecăruia dintre cele trei povești este diferită, dar armonios îmbinată cu cea a celorlalți. În mod sigur, pe scenă se întâmplă ceva salvator pentru noi toți – se aduc în lumină „scheleții din dulap”, cei ai altora, iar asta ne dă o libertate fabuloasă de a alege ce facem noi cu ai noștri.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

23
/06
/15

Timp de zece zile (12 – 21 iunie 2015), Sibiul a găzduit cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”. Oraşul s-a metamorfozat într-o scenă uriașă pe care 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.