True Detective, sezonul al doilea, în premieră, la HBO. Primul episod, la liber pe HBO GO
https://www.ziarulmetropolis.ro/true-detective-sezonul-al-doilea-in-premiera-la-hbo-primul-episod-la-liber-pe-hbo-go/

Sezonul al doilea al serialului „Detectivii din California/ True Detective” va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului „Detectivii din California II/ True Detective II”.

Un articol de Petre Ivan|19 iunie 2015

Primul episod va putea fi urmărit fără abonament pe serviciul de video-on-demand HBO GO, începând de luni dimineaţă. Totodată, ambele sezoane ale serialului „True Detective” pot fi urmărite şi pe HBO GO.

Povestea primului sezon al „True Detective” şi interpretarea actorilor Matthew McConaughey şi Woody Harrelson au atras critici pozitive din partea publicului şi a cinefililor, iar serialul a primit mai multe premii.

La fel ca primul sezon, noile episoade ale serialului promit o distribuţie de top şi o poveste complexă care se desfăşoară în oraşul fictiv Vinci, un loc damnat din districtul Los Angeles.

Un nou caz şi o nouă distribuţie

Astfel, serialul „Detectivii din California” revine cu un nou caz şi o nouă distribuţie. O crimă bizară reuneşte trei ofiţeri şi un criminal iscusit, iar fiecare dintre ei trebuie să descifreze mai multe teorii conspirative şi înşelătoare cu scopul de a ajunge la adevăr şi a găsi mântuirea în pustietatea din California.

Actorul Colin Farrell este Ray Velcoro, un detectiv compromis din oraşul industrial Vinci din districtul Los Angeles.

Totodată, actorul Vince Vaughn este Frank Semyon, un criminal şi antreprenor care se află în pericol să piardă munca de o viaţă, după ce, imediat cum ajunge într-o companie legitimă, partenerul său de afaceri este ucis, iar aliatul său în mediul corupt din jurul lui, Jordan (Kelly Reilly), soţia lui, se luptă cu alegerile sale şi cu ale lui.

Actriţa Rachel McAdams este Ani Bezzerides, o poliţistă din districtul Ventura care se confruntă deseori cu sistemul în care lucrează.

Şi Taylor Kitsch îl interpretează pe Paul Woodrugh, un veteran de război şi poliţist din cadrul California Highway Patrol, care, deşi se pregătea să dispară în mijlocul unui scandal, îşi amână plecarea când descoperă scena unei crime care declanşează o anchetă ce implică trei grupuri oficiale de investigaţie, mai multe conspiraţii criminale şi miliarde de dolari.

Primul sezon al serialului „True Detective”, creat de Nic Pizzolattio, i-a avut în rolurile principale pe actorii Matthew McConaughey şi Woody Harrelson, interpreţii a doi poliţişti din statul american Louisiana, care au reuşit să prindă un criminal în serie după o anchetă care a durat 17 ani.

Foto: True Detective – cinemagia

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.