„Tu și Teatrul” deschide stagiunea la Bacău
https://www.ziarulmetropolis.ro/tu-si-teatrul-deschide-stagiunea-la-bacau/

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează, în zilele de 18 şi 19 septembrie, evenimentul „Teme şi dileme în monodrama românească”, care deschide calendarul de acţiuni din programul „Tu şi Teatrul”, al stagiunii 2020-2021.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2020

Întrucât anul acesta contextul epidemiologic nu a mai permis, ediția a XXVI-a a Bacău Fest Monodrame nu s-a organizat. Însă, în cadrul evenimentului din 18 și 19 septembrie, va avea loc jurizarea textelor finaliste în Concursul de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, ediția a VII-a.

Cu același prilej, va avea loc și prezentarea antologiei „Monodrame premiate” Bacău Fest Monodrame 2014-2019, un volum care cuprinde textele câștigătoare de la prima ediție, până la cea din 2019, apărut cu sprijinul Fundației „Camil Petrescu”.

Evenimentul va include și spectacole-lectură, în interpretarea actorilor Teatrului Municipal „Bacovia”, coordonați de regizorul artistic Gheorghe Balint. La manifestările programate în cele două zile va fi prezent și Juriul Bacău Fest Monodrame 2020,  format din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-șef al revistei „Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, și Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al teatrului.

Evenimentul va avea loc în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”, fiind organizat în Grădina cu statui a instituției, în limita a 50 de locuri și cu respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Intrarea este liberă.

Programul este următorul:

Vineri, 18 septembrie 2020,  Grădina cu statui a Centrului de Cultură „George Apostu”

Ora 17.00 – Prezentarea antologiei „Monodrame premiate. Bacău Fest Monodrame, 2014 – 2019” – Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”. Volum apărut cu sprijinul Fundației „Camil Petrescu”

Ora 17.30 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020

„Casa de dincolo de ocean”, de Andrei C. Șerban. Interpretează actorul Dumitru Rusu

„Exerciții psihotice de reparare a copilului”, de Andreea Radu. Interpretează actrița Bianca Babașa

„Hai să ne jucăm de-a viața!” de Ana-Sorina Corneanu. Interpretează actrița Minodora Broscoi

Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, Grădina cu statui a Centrului de Cultură „George Apostu”

Ora 11.00 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020

„Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui” de Edith Negulici. Interpretează actrițele Firuța Apetrei, Nela Zare, Simona Nica

„Sufletul pereche” de Petre Barbu. Interpretează actorii Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Eduard Burghelea.

„Omul de ceață”, de Emil Cătălin Neghină. Interpretează actorii Ștefan Huluba, Bogdan Buzdugan, Vlad Nicolici.

Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint

Ora 12.45 – Colocviu „Teme și dileme în monodrama românească”

Invitați: Juriul Bacău Fest Monodrame 2020 – Concursul de Dramaturgie: Monica Andronescu – critic de teatru, redactor-șef  revista         Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”; Carmen Mihalache, critic de teatru, director al Revistei „Ateneu”; regizorii Sorin Militaru, Octavian Jighirgiu, Gheorghe Balint, Irina Crăiță-Mândră; actorii Teatrului Municipal „Bacovia”.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.