Tudor Giurgiu deschide cu „Parking“ Festivalul de Film Românesc din Spania
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-giurgiu-deschide-cu-parking-festivalul-de-film-romanesc-din-spania/

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film Românesc, intitulată „Între La Gomera şi Bucureşti“, se deschide, joi, 17 septembrie 2020, la Madrid, cu proiecţia filmului „Parking”, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu şi a criticului de film Jara Fernández Meneses.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2020

Filmul regizat de Tudor Giurgiu, „Parking“, coproducție spaniolo-română, este cel de-al patrulea lungmetraj din cariera de regizor a cineastului Tudor Giurgiu. Scenariul se bazează pe experiența de emigrant a scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, povestită în romanul „Apropierea“, iar protagoniștii sunt actorii Mihai Smarandache, Belén Cuesta, Ariadna Gil și Luis Bermejo. Evenimentul, care se va desfășura la Cinetec Madrid, va fi urmat de o sesiune de dialog cu publicul.

După Madrid, Festivalul de Film Românesc va fi itinerat în șapte orașe din Spania: Valencia,  Barcelona, Sevilla, Córdoba, Oviedo, Zaragoza și Tenerife, în perioada septembrie-decembrie 2020. Festivalul, desfășurat în perioada 17 – 25 septembrie 2020, este organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid și Cineteca Madrid, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.

„Ne bucurăm că vom reuși să organizăm și în acest an Festivalul de Film Românesc în Spania, în ciuda condițiilor dificile și, bineînțeles, cu respectarea rigurosului protocol sanitar care se impune, cu atât mai mult cu cât am multiplicat numărul colaborărilor cu instituțiile locale, putând astfel să îl prezentăm în opt orașe. În capitala spaniolă, Festivalul a ajuns la a X-a ediție și se va desfășura la prestigioasa Cineteca Madrid, din cadrul complexului cultural Matadero, un centru modern, dinamic și un punct de referință pentru filmul contemporan“, a declarat Maria Pop, director al ICR Madrid. „Festivalul de Film Românesc este un proiect de mare anvergură și cu tradiție al Reprezentanței de la Madrid a Institutului Cultural Român, care face parte din strategia de promovare constantă a culturii române prin produsele sale de excelență. Filmul românesc contemporan se bucură de un succes deosebit în Spania și datorită eforturilor Institutului de a prezenta mereu publicului spaniol cele mai recente producții cinematografice sau de a susține, an de an, participarea acestora la cele mai cunoscute festivalurile de film din Peninsula Iberică”, a subliniat directorul ICR Madrid.

Programul include o selecție de filme românești recente, cu șase propuneri tematice diferite, care fac cunoscut publicului spaniol unele dintre noutățile genului din România.

În cadrul Festivalului de Film Rom sunt prezentate de asemenea ultimele producții ale regizorilor Corneliu Porumboiu („La Gomera“) și Ivana Mladenović („Ivana cea groaznică“), două din creațiile noului proiect cultural al regizorului Florin Șerban, trilogia „Dragoste” („Dragoste1. Câine”, respectiv „Dragoste 2. America”), precum și lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu („Un om la locului lui”).

Cineteca Madrid este parte a cunoscutului complex cultural „El Matadero”, un centru de creație contemporană ce propune o abordare multidisciplinară care variază de la artele spectacolului, arte vizuale, design și arhitectură, până la muzică, dans, modă, literatură și film. Activitatea centrului cultural Matadero este coordonată de Primăria Madrid, în colaborare cu alte instituții publice și private. Cineteca Madrid a primit în anul 2012 premiul Archdaily pentru cel mai bun proiect de reabilitare a unei clădiri industriale în complex cultural și s-a impus în mediul cultural din Madrid drept un spațiu modern și plin de viață, care propune o programare atentă, acordând o atenție specială cinematografiei independente.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.