Turneul Naţional “Orgile României”, în 7 orașe
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-national-orgile-romaniei-in-7-orase/

Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe şi va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2019

Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – este dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care vor avea loc concertele din acest turneu.

Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care va fi prezentată pe site-ul turneului, www.orgileromaniei.ro .

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, vor fi cuprinse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg.

Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg.

Perioada în care se va desfăşura turneul este 1-11 iulie 2018, iar traseul va ajunge la: Arad –

Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală, Alba Iulia –  Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Mediaş –  Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Sighişoara –  Biserica mănăstirii dominicane, Târgu Mureș –  Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”, Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “. Intrarea este liberă.

            Turneul Naţional Orgile României este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Turneu Național – Orgile României ediția I. Vlad Vişenescu – orgă

1 iulie, ora 19.30 – Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”

2 iulie, ora 19 – Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală

4 iulie, ora 19 – Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”

6 iulie, ora 19 – Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”

8 iulie, ora 18 – Sighişoara – Biserica mănăstirii dominicane

9 iulie, ora 19 – Târgu Mureș – Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”

11 iulie, ora 19.30 – Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “

Intrarea este liberă

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Producător: Pro Contemporania

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinul: JTI, Mindshop, Senia Music, Mercure Hotels, The Culture Hub

Parteneri culturali: Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biserica Reformată Centrală din Cluj –Napoca, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, Municipiul Alba Iulia, Biserica evanghelică „Sf. Margareta” din Mediaş, Biserica mănăstirii dominicane din Sighişoara, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Târgu Mureş, Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, Bistrot Matrioska, The Culture Club, Viewfinder Solutions.

Biografie

VLAD VIŞENESCU – orgă

S-a născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni.

A început studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, a studiat pianul sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu. In prezent studiează orga la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria.

Vlad Visenescu_Orgile Romaniei,_foto Virgil Oprina_

Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, a decis că fascinanta lume a artei organistice va fi drumul pe care îl va urma în anii de studenție. Cu sprijinul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce i-au marcat puternic dezvoltarea artistică, s-a pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, a avut ocazia să evolueze în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București.

După examenul de admitere, şi-a început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist principal al Domului din Salzburg.

De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, a avut ocazia de a lua parte la câteva proiecte muzicale, printre care un recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg și numeroase recitaluri lunare din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte care au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenți ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură meditativă, religioasă între lucrările muzicale.

La începutul anului 2019 a participat în calitate de invitat la concertul ‘Liebster Jesu, mein Verlangen’ al ansamblului de muzică barocă ‘Barocharest’, concert ce a avut loc la Biserica Lutherană din București.

De asemenea, din octombrie 2017, a avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia participă la buna desfășurare a slujbelor și sărbătorilor aferente credinţei romano-catolice.

În anul 2018 a participat la turneul naţional COOLsound, susţinând un recital la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia şi evoluând pe scena Sălii de concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei, instrument ce dispune de aproximativ 80 de registre si de peste 7.000 de tuburi.

Program muzical

  • Georg Muffat – „Toccata Prima” din Apparatus Musico-Organisticus
  • S. Bach – Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din

Orgelbüchlein

  • S. Bach – Trio pe tema coralului „Herr Jesu Christ, dich zu uns wend”, BWV 655
  • S. Bach – Preludiul de coral „Wir Christenleut”, BWV 612 din Orgelbüchlein
  • S. Bach – Preludiu și fugă în fa minor, BWV 534
  • A. Mozart – „Ein Stück für ein Orgelwerk in einer Uhr”, KV 594
  • Mendelssohn – Preludiu și fugă nr. 2 în sol major, op. 37
  • Brahms – Preludiul de coral nr. 2 „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” în

sol minor din „Elf Choralvorspiele”, opus postum 122

  • Valentin Gheorghiu – Coral în re minor

Foto: Orgile României – Virgil Oprina

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.