Turnul de apa, premiera Teatrului Național Radiofonic
https://www.ziarulmetropolis.ro/turnul-de-apa-premiera-teatrului-national-radiofonic/

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă, în premieră, spectacolul Turnul de apă de Ioana Ieronim, adaptarea radiofonică Doina Papp, regia artistică Ilinca Stihi, la Radio România Cultural, joi, 13 noiembrie 2014, ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2014

„Datorez regizoarei Ilincăi Stihi scrierea piesei de teatru care a stat la baza scenariului Doinei Papp pentru spectacolul radiofonic Turnul de apa, ce se lansează acum”. spune Ioana Ieronim, scriitoare cu o substanţială operă poetică.

Așa cum ne-au obișnuit în atâtea alte producții radiofonice care le-au adus faima internațională, Ilinca Stihi și echipa cu care lucrează au reușit să creeze o ambianță sonoră cu totul excepțională, conducând de la vocile și sunetele din realitatea imediată către orizonturi îndepărtate și straturi succesive de profunzime ale memoriei și subconștientului.

Personajele create, cu existenţa marcată de realitatea cotidiană, au şi un raport, evident sau disimulat printre accidentele cotidianului, cu elemente ale unei matrici de viaţă tradiţională, cu o spiritualitate ce-şi păstrează continuitatea.

În distribuţie: Sorin Medeleni, Dan Clucinschi, Ioana Anastasia Anton, Ionel Mihăilescu, Mircea Creţu, Eliza Bercu, Mihai Dinvale, Ion Grosu, Viorel Comănici, Luminiţa Erga, Sorin Cociş, George Dragomirişteanu, Izabela Neamţu şi Adrian Nour.

Regia de montaj – Mirela Anton şi Monica Wilhelm; regia de studio – Milica Creiniceanu; regia muzicală – Stelică Muscalu; regia tehnică – Mihnea Chelaru; redactor – Crenguţa Manea

O producţie a Teatrului Naţional Radiofonic   2014

Foto: Turnul de apa – tnr.srr.ro/

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.