Tururi ghidate la „Străzile de film“
https://www.ziarulmetropolis.ro/tururi-ghidate-la-strazile-de-film/

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureştiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului şi a arhitecturii oraşului pe care îl numim acasă.  

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2023

Proiectul ,,Străzile de film “ este un proiect cultural finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB, în cadrul sesiunii de finanțare  ,,București acasă 2023“. 

Pe parcursul lunii octombrie vor avea loc o serie de evenimente culturale în cadrul proiectului ,,Străzile de film”.  Propunem un itinerariu interactiv care vă va purta prin locații simbolice ale Bucureștiului, unde au fost turnate mai multe capodopere cinematografice din perioada socialistă. Astfel, pe datele de 1, 8, 15 și 22 octombrie a lunii vă așteptăm la tururi ghidate prin țesutul urban variat al orașului ce a servit ca pânză pentru filmele românești. Ne vom plimba printr-un București atemporal, a cărui trecut și prezent coexistă în conștiința și haosul citadin. 

Filme emblematice pentru cinematografia românească, dar și reprezentative pentru memoria urbană, vor rula în cadrul proiecțiilor de film de la Cinemateca Eforie. În data de 4 octombrie, la ora 19:00, va rula Filip cel bun, în regia lui Dan Pița cu Mircea Diaconu, Ileana Popovici și George Mihăiță. Pe 5 octombrie, la ora 19:00, se va proiecta faimosul film Serenadă pentru etajul XII, o comedie delicioasă în regia lui Carol Corfanță, cu Toma Caragiu, Draga Olteanu Matei și Octavian Cotescu. Pe 17 octombrie, începând cu ora 19:00, va rula Duminică la ora 6, în regia lui Lucian Pintilie, cu Dan Nuțu și Graziela Albini, iar pe data de 18 octombrie va fi proiecția filmului De trei ori București în regia lui Mihai Iacob, Horea Popescu și Ion Popescu-Gopo

Tururile ghidate și serile de film vă așteaptă în luna octombrie ! Pentru a putea fi la curent cu programul nostru și a nu rata evenimentele pe care le pregătim, ne găsiți pe facebook, pe instagram și tiktok. 

Detalii pe www.arcub.ro și www.straziledefilm.ro 

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.