TVR celebrează împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui Ludwig van Beethoven prin programe speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/tvr-celebreaza-implinirea-a-250-de-ani-de-la-nasterea-lui-ludwig-van-beethoven-prin-programe-speciale/

În 17 decembrie 2020, se împlinesc 250 de la naşterea marelui compozitor Ludwig van Beethoven, eveniment sărbătorit cu fast în întreaga lume de-a lungul întregului an, declarat Anul Beethoven.

Un articol de Liliana Matei|15 decembrie 2020

Şi Televiziunea Română se alătură acestor manifestări aniversare şi aduce în 17, 19 şi 31 decembrie, trei evenimente internaţionale de cea mai înaltă ţinută.

Astfel, pentru aniversarea din 17 decembrie, TVR 3 a obținut drepturile exclusive de redifuzare, începând cu ora 20.00, a unui grandios concert special susţinut în cadrul Festivalului Internațional George Enescu ediţia 2017. Este vorba de concertul celor mai valoroși tineri muzicieni ai României: Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului armeano-venezuelean, Domingo Hindoyan. Este un regal muzical ce cuprinde Concertul nr.1 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, precum și grandioasa sa Simfonie a IX-a

Două zile mai târziu, în 19 decembrie, TVR 2 intră de la ora 20.05 în clubul select al primelor posturi de televiziune care difuzează, în premieră internaţională, filmul Louis van Beethoven, cea mai mare producţie germană de film realizată în 2020, special pentru Anul Beethoven şi împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui. Filmul a avut premiera online în octombrie, la Festivalul de Film de la Biberach, iar TVR 2 se numără printre cele foarte puţine televiziuni care îl difuzează în premieră, chiar şi înaintea televiziunilor producătoare din Germania şi Austria (şi care l-au programat de Crăciun). Filmul este o producţie-eveniment, cu un buget impresionant şi o distribuţie pe măsură.

Anul Beethoven se încheie la Televiziunea Română, simbolic, în 31 decembrie – când, de la ora 12.00 la TVR1, este programat un alt eveniment internaţional dedicat compozitorului. Este vorba despre „Concertul aniversar Beethoven 250”, organizat la Bonn, orașul său natal, exact în 17 decembrie, ziua sa de naștere. Evenimentul desfăşurat în prezența președintelui german Frank-Walter Steinmeier este prezentat de violonistul Daniel Hope şi prilejuiește întâlnirea iubitorilor muzicii clasice cu celebrul dirijor Daniel Barenboim și renumita West-Eastern Divan Orchestra.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

14
/08
/14

Uniunea Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, organizează, în perioada 25 august - 27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar "Augustin Frăţilă", a cărui valoare este de 10.000 de euro.

14
/08
/14

Marţi, 12 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc un eveniment culinaro-cultural prilejuit de apariţia bestsellerului internaţional „Madame Mallory şi micul bucătar indian“ de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul "Război în bucătărie".

14
/08
/14

Au mai rămas patru zile până la începerea celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis. La conferința de presă, actorul Marcel Iureș, care a susținut festivalul încă de la început, a declarat: „Cu festivalul, a fost ca la nevastă; m-am văzut murind lângă ea”.

13
/08
/14

Solistul Leo Iorga revine pe scenă, după operaţia de extirpare a unei tumori cerebrale, la prima ediţie a festivalului "Oldies Music Fest" de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 13 octombrie şi va include şi două concerte susţinute de cântăreaţa Bonnie Tyler, respectiv trupa Smokie.

13
/08
/14

Starea academicianul Dinu C.Giurescu, operat pe cord la începutul lunii august, este bună, pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte şi foarte probabil va fi externat săptămâna viitoare, a declarat, chirurgul Horaţiu Moldovan care l-a operat.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.