Ultimul Crăciun la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-craciun-la-paris/

E încă o primăvară incertă la Bucureşti. Abia începuse luna mai, anul curent, când s-a întâmplat, la Teatrul de pe Lipscani, premiera spectacolului “Ultimul Crăciun la Paris”. Aşa a fost să fie.

Un articol de Andrei Crăciun|10 mai 2015

Se anunța un regal. În definitiv aveau să urce scena mari actori: Magda Catone, Mihai Călin, Valentin Teodosiu, Lucian Iancu, Antoaneta Zaharia și George Ivașcu. Alexandru Lustig semnează regia. Nu puține erau, deci, argumentele care îi făceau pe oameni să țină drept pe Lipscani, fără să se lase abătuți de multitudinea de cârciumi și saloane de masaj erotic și cluburi de noapte și alte forme foarte mondene de pierzanie.

Piesa “Ultimul Crăciun la Paris” are mai mulți autori și asta se vede. Nu e până la capăt închegată, sunt acte mai bune, cum sunt și acte mai slabe și asta e bine. Toate aceste imperfecțiuni îi dau vulnerabilitatea care ți-o apropie întocmai ca pe un om. Nu am agreat niciodată textele perfecte.

“Ultimul Crăciun la Paris” își propune ceva cu desăvârșire curajos: o comedie în marginea deznădejdei, un hohot de râs în preajma ultimului glonț de pe țeavă. Căci, iată, se poate întâmpla să întâlnești oameni fără speranță chiar și la Paris, chiar și în noaptea de Crăciun, când cerul ninge și peste Sena bate un crivăț dinspre Est.

Carnavalul nebunilor

Premisele sunt acestea: sediul asociației “Amicii disperaților” și disperații care sună la telefon pentru a găsi alinare. Nu vă speriați! Nu e ceea ce pare! Moartea e tratată foarte parizian, a la legere, se râde îndelung în fața oricărei drame, cum și trebuie făcut pentru ca viața să fie suportată.

“Ultimul Crăciun la Paris” e în definitiv un carnaval al nebunilor. Magda Catone dă viață unei femei trecute prin existență, frivolă și, până la urmă, foarte singură. Mihai Călin întruchipează un ipocrit cu principii, ca toți ipocriții. Valentin Teodosiu joacă în travesti, ceea ce e sublim, căci Valentin Teodosiu știe să fie enorm, el joacă un bărbat-femeie de toată frumusețea, Lucian Iancu e un cetățean venit dintr-o altă lume, de dincoace de Cortina de Fier, care se tot întoarce “cu altă ocazie”.

Antoaneta Zaharia este o franțuzoaică foarte gravidă și liberă, iar George Ivașcu – ei bine, George Ivașcu este un soț scelerat cu o bâtă în mână, bâtă care la un moment dat se transformă într-un pistol, pistol cu care – așa cum știm de la Cehov încoace – cineva tot va trage până la sfârșit. În plus, George Ivașcu intră și în hainele lui Moș Crăciun. Îi lipsesc burta și barba, nu spune nici măcar o singură dată “ho-ho-ho”, în schimb traversează, fără să moară, câteva tentative de suicid.

E în formă Ivașcu, e ca un actor care și-a recăptat cheful de joacă, după o oarecare absență, iar publicul simte asta și îl aplaudă când intră în genunchi în scenă, îl aplaudă și când spune aceste cuvinte care rezumă perfect cinismul cu care sunt privite lacrimile la om în piesa aceasta: “Ce faci? Plângi? Excelent! Înseamnă că o să te piși mai puțin!”.

Sunt multe situații comice din care decurg situații și mai comice în “Ultimul Crăciun la Paris”. Cine a zis că de singurătate și disperare și suicid nu se poate râde? Ba uite că se poate! Piesa (textul!) are – cum conform am precizat deja – și scăderi, există coborâri înspre comedia bulevardieră, înspre un exagerat teatru de revistă, dar nicio clipă – nici măcar una singură – nu se pierde din vedere că “Ultimul Crăciun la Paris” spune totuși ceva important despre om, acest animal disperat și dramatic și muritor și arareori sublim.

Foto: Facebook Teatrul de pe Lipscani

 

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.