“Ultimul Zburator” intră în cinematografele din Bucureşti şi din ţară pe 7 februarie, când are loc şi premiera filmului, iar povestea are la bază un mit românesc.
Un articol de Monica Andrei|26 ianuarie 2014
“Ultimul Zburator” intră în cinematografele din Bucureşti şi din ţară pe 7 februarie, când are loc şi premiera filmului, iar povestea are la bază un mit românesc.
Zburătorul este personaj din mitologia populară românească ce reprezintă un demon erotic. Relatările diverşilor folclorişti arată caracterul oniric al mitului şi susţin, că este o nălucă ce tulbură mintea fetelor de măritat a nevestelor părăsite şi a văduvelor pătimaşe. Intră în casă pe horn, în timpul nopţii şi ia chipul fiinţei dorite de către victimă.
Astfel, se înfiripă o “dragoste” cu deznodământul unui orgasm iluzoriu. Fantoma pleacă înainte de răsăritul soarelui când se transformă în şarpe.
Din însoţirea cu Zburătorul nu se naşte nici dragoste nici viaţă. Dezlănţuirea erotică e plină de patimă: sărută, strânge în braţe, muşcă, frige, uneori chiar omoară.
Nu este un vampir, însă fiinţa vizitată de acest demon îşi pierde cunoştinţa, uneori, sau a doua zi este palidă şi cu vânătăi. Fixaţia erotică e considerată o boală grea denumită boala Zburătorului.
Înţelepciunea populară conţine prin forţa miraculoasă a rostirii magice a descântecelor soluţia pentru însănătoşirea persoanei atinsă de Zburător.
Dacă psihoerotogenia lua proporţii îngrijorătoare, părinţii fetei recurgeau la descântece cu nouă buruiene magice (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, singer, mătrăgună, iarba ciută, mama pădurii şi iarba zburătorului) se făcea o fiertură unde se spăla fata “bolnavă de dragoste” trei zile succesiv rostindu-se un descântec.
După părerea unor etnologi, Zburătorul simbolizează toate formele de sexualitate, de la aceea puberală până la cea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti. (Romulus Vulcănescu, Mitol. Rom.)
Importanţa acestui mit a fost subliniată de către G. Călinescu în „Istoria Literaturii Române”, unde figurează printre cele patru mituri fundamentale ale românilor, alături de „Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Traian şi Dochia”, reflecând problema sexualităţii la români. (Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească)
Constantin Cojocaru invită toţi fanii la “Ultimul Zburator”
Într-o zi m-a sunat Theo Herghelegiu şi mi-a propus să joc în „Ultimul Zburător” un film făcut din pasiune şi drag. Am acceptat pe loc. Nu era prima dată când jucam într-un film unde nu se punea problema să ridic pretenţii privind onorariul. Jucasem la studenţi, în filme pentru examene de licenţă şi am avut parte de o atmosferă minunată.
Am acceptat rolul din filmul „Ultimul Zburător” pentru că eram dezamăgit de multă vreme şi nu mi se pare normal că Dracula a ajuns brand de ţară. Avem un folclor bogat în mituri, poveşti, basme, e o sursă inepuizabilă de subiecte pentru scenarii de film de ficţiune, şi nu ştiu de ce, dar simt că este evitată cu premeditare.
Pot să spun acum, că a urmat ceva magic: 10 nopţi de filmare în condiţii teribile, într-un noiembrie friguros ce anunţa că se apropie iarna. Multe dintre secvenţe se desfăşoară într-un conac părăginit şi părăsit, fără uşi, ferestre, o ruină bună pentru un film fantastic cum e al nostru.
Locul era special prin faptul că avea o luminozitate aparte asfinţitul, dar şi când se iveau zorile. Avem la dispoziţie o rulotă unde ne machiam şi ne încălzeam.
A fost o bucurie în timpul lucrului la film. Oamenii din echipa de filmare erau minunaţi, mă refer la echipa tehnică, dar şi la cea artistică: regizorul, scenaristul, actorii.
Dialogul cu regizorul Ovidiu Georgescu a fost important pentru mine. Modul cum am comunicat pentru a-mi construi personajul, care era lovit fizic şi îmbătrânit, cu un suflet tânăr, o minte briliant şi o inimă largă. Regizorul mi-a oferit confortul şi bucuria înălţării spirituale pe tot parcursul perioadei de filmare.
Aveam de-l interpretat pe Manolică, un fel de şef al Zburătorilor. Acesta avea menirea să menţină şi să ducă mai departe tradiţia şi cuibul lor. Povestea spune că Zburătorul se îndrăgosteşte o dată în viaţă, iar Manolică fusese zburător în tinereţe. În film, personajul meu nu mai are nemurirea, ţine un fel de bar în acel conac, unde fabrică tot felul de lichioruri, e un fel de alchimist.
Pe altă parte, el întreţine lumea zburătorilor şi doreşte ca aceasta să nu dispară. Caută, răscoleşte, cercetează şi găseşte alt zburător care să aibă menirea de a duce mai departe lumea, povestea…. Există o replică spusă des în film despre “cine duce mai departe povestea?”
Filmul n-a fost făcut din bani publici, ci dintr-un efort colectiv de oameni generoşi care au depus energie şi au avut un crez.
Dacă filmul ar fi avut o sursă de finanţare de la stat sau de la CNC, sigur nu ne-am fi înţeles atât de bine, nu am fi colaborat, am fi făcut fiţe din cauza vremii, sau am fi inventat motive de boală din cauza condiţiilor vitrege de la filmare. Ne-a unit frumoasa poveste din film şi pentru că am îndrăznit să credem că putem face ceva împreună.
Pe 1 februarie am premiera la Teatrul “Maria Filotti”, unde joc în spectacolul cu piesa “Leonce si Lena” de Georg Buchner, în regia lui Vlad Cristache, după care, plec la Luxemburg unde voi sta două luni, pentru că în teatrul de acolo, voi începe repetiţiile pentru „L’heure grise” – Agota Kristof.
Nu este prima experienţă în acel teatru, iar Luxemburgul îmi place foarte mult. Aşa că, eu nu voi fi pe 7 februarie la premiera filmului care se va rula în toate cinematografele din Bucureşti şi din ţară.
Prin intermediul Ziarului Metropolis invit toţi fanii mei să vadă o premieră absolută în România pentru că este un film care are la bază un mit şi o tulburătoare poveste de dragoste: “Ultimul Zburător.” Veniţi să vedeţi ce n-aţi mai văzut şi o să vă bucuraţi!
Foto cu Ultimul Zburator si Constantin Cojocaru – Cinemagia
