Un Cireșar cu spectacole tinere și consacrate, la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-ciresar-cu-spectacole-tinere-si-consacrate-la-metropolis/

La Teatrul Metropolis vă aşteaptă luna aceasta 5 spectacole în 10 reprezentaţii şi o primă ediţie a Festivalului „Vocea Teatrului Licean Bucureştean”.

Un articol de Cristina Enescu Aky|6 iunie 2022

Cover foto: „Portugalia”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză

Pe cele două scene ale teatrului din strada Mihai Eminescu nr. 89 vor urca actori deopotrivă consacrați și foarte tineri, în spectacole deja cunoscute publicului dar și câteva proaspete și inedite.

Din programul Teatrului Metropolis veți putea viziona Bad Jews, Portugalia, Lecții despre iubire și creier, Brainstorm și Pe lumină, spectacole despre care găsiți mai jos mai multe informații.

De asemenea, Teatrul Metropolis vă așteaptă la ediția de început a Festivalului „Vocea Teatrului Licean Bucureștean”, la care vor participa trupele de teatru a două licee bucureștene. Astfel, veți putea viziona Pisica Verde (spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Metropolis – se joacă joi, 9 iunie, de la ora 17:00, în Sala Centenar, din distribuție făcând parte elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”), și Pantofii Sarei (spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Mic – va fi găzduit joi, 9 iunie, de la ora 18:30, în Sala Olga Tudorache, fiind susținut de elevi de la Liceul Teoretic „Decebal”).

Sâmbătă 11 iunie, ora 20:00 / Joi 23 iunie, ora 20:00 – Sala Centenar

BAD JEWS de Joshua Harmon

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!

Regie și scenografie: George Lepădatu. Light design: Ionuț Dumitrașcu. Traducerea: Cristina Simion

Cu: Adrian Ionescu, Cristina Simion, Răzvan Mîndruță, Diana Mănăilă

Durata: 1h 40min

În noaptea de după înmormântarea bunicului, trei veri intră într-un conflict verbal (și, uneori, chiar fizic). Într-un colț se află Daphna, o „evreică adevărată”, dar cam schimbătoare, sigură pe sine și de neclintit. În celălalt colț se află vărul ei, Liam, un tânăr la fel de încăpățânat, dar lipsit de convingeri religioase, împreună cu iubita lui, o shiksa, Melody. La mijloc rămâne fratele lui Liam, Jonah, care încearcă să rămână în afara conflictului. Când Liam se autoproclamă moștenitorul medalionului chai al bunicului lor, se dă startul unei încăierări pline de orgoliu și situații comice, totul în numele familiei, credinței și moștenirii.

Duminică 12 iunie, ora 19 :00 / Sâmbătă 25 iunie, ora 19:00 – Sala Olga Tudorache

PORTUGALIA de Zoltan Egressy

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză. Regizor secund: Alexandru Pavel. Scenografia: Adriana Grand.

Cu: Alexandru Munteanu,  Ilinca Neacșu/ Ioana Niculae/ Cristina Simion, Sami Al Tawel/ Denis Imbrescu, Visarion Udatu, Alexandru Prica, Adrian Ban, Alexandra Oiște, Tudor Cucu Dumitrescu/ Gabriel Zaharia, Ecaterina Lupu/ Laila Abdel Hafiz

Durată: 2h (cu intermezzo)

O comedie despre cum să-ți pui în ordine visele, ca să-ți poți trăi viața. „Portugalia” este comedia unei utopii, din imediata contemporaneitate, marcate de duhul exodului sau al violenţei. Este povestea care ne arată că fericirea e în altă parte. Un bar de țară, din Irgács, localitate inexistentă dintr-o Ungarie universalizată. Un spațiu de niciunde, în care timpul stă în loc și în care niciodată nu se întâmplă nimic, cu oameni rămași pentru totdeauna încâlciți în propriile vise, o lume în care kitsch-ul capătă accente de o dureroasă duioșie tragi-comică.

 

Joi 16 iunie, ora 20:00 / Vineri 17 iunie ora 20:00 – Sala Centenar

LECȚII DESPRE IUBIRE ȘI CREIER de Alina Grigore

U.N.A.T.C secția actorie, anul III,  clasa prof. univ. Mircea Gheorghiu, drd. Alina Grigore

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!

Cu: Paul Tripon/ Alex Dediu, Ana-Maria Nicu/ Macrina Bârlădeanu, Valentin Gheorghe, Oana Zară, Ana Bumbac/ Anastasia Jinga, Cătălin Gheorghițoiu/ Silviu Bucătaru, Ana Bodea/ Mara Oprea, Valentin Sichim, Mihaela Aniței

Durata: 1h 30min

Intrarea spectatorilor este gratuită și se face doar în baza rezervării efectuate la Casa de bilete a Teatrului Metropolis (program: Luni – Vineri, între orele 14:00 și 19:00).

 

Vineri 17 iunie, ora 19:00 / Sâmbătă 18 iunie, ora 19:00 – Sala Olga Tudorache

BRAINSTORM

Adaptare după Ned Glasier, Emily Lim și Company Three de Diana Mănăilă

Regia: George Lepădatu. Scenografia: Ana-Maria Mănăilă. Coregrafia: Teodora Velescu

Cu: Daniel Stănciucu, Andrei Marius Barbu, Alexandra Oiște, Adrian Ionescu, Kiki Simion, Diana Mănăilă, Irina Sibef, David Mandache, Răzvan Mîndruță, Sven Răducanu, Jawad Shahbazimoghadam

Durata: 2h

Accesul este gratuit, fiind posibil doar în baza rezervării efectuate în prealabil la Casa de bilete a Teatrului „Metropolis”

O analiză unică asupra felului în care funcționează creierul adolescenților, a procesului prin care acesta se dezvoltă și determină comportamentul acestora.

 

Luni 20 iunie, ora 20:00 / Miercuri 22 iunie, ora 20:00 – Sala Centenar

PE LUMINĂ de Alina Grigore

U.N.A.T.C. secția Actorie, anul III,  clasa prof. univ. dr. habil. Mircea Gheorghiu și drd. Alina Grigore

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!

Scenografie: Şteff Chelaru. Light Design: Vlad Lăzărescu.

Cu: Maria-Isabela Pașol/Gabriela Gheorghe, Răzvan Ionescu/ Mihnea Moldoveanu, Cristina Strecopîtov, Valentin Sichim, Macrina Bârlădeanu/Ana-Maria Nicu, Valentin Gheorghe

Durata: 1h 30min



11
/04
/23

Sărbătorile pascale reprezintă prilejul perfect de a le oferi celor mici răspunsuri la întrebări despre divinitate pe care toți copiii și le pun la un moment dat. Tocmai de aceea, cele patru titluri de la editura ap! pe care ți le recomandăm în rândurile de mai jos, semnate de autorii Matthew Paul Turner și Sheila Walsh, pot fi cadoul perfect pentru copii în perioada Paștelui.

11
/04
/23

„Eroine”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și plimbat la Apollo 111 Teatrul în București, este un paradox al celor care au reușit să se salveze pe sine, sau să se salveze unele pe altele din abandon, din singurătate, și din iubiri disfuncționale, unilaterale sau trădătoare.

10
/04
/23

La începutul lunii, ca într-un city break în care au devorat tot ce se putea în materie de artă contemporană, mai mulți membri ai Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) din Parlamentul European au văzut tot ce are de oferit Timișoara în prezent, în muzee, săli de spectacol și spații neconvenționale. Expresia redundantă, care a fost rostită de mai mulți parlamentari europeni a fost: „Cum putem să ajutăm“?

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.