Un concert de Crăciun românesc, pentru milioane de europeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-concert-de-craciun-romanesc-pentru-milioane-de-europeni/

Radio România Muzical organizează un concert de Crăciun cu semnificaţii deosebite: marţi, 16 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio va urca Corul de Cameră „Preludiu”, condus de Voicu Enăchescu.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2014

Înregistrarea acestui concert va putea fi ascultată în întreaga Europă în 21 decembrie, când Uniunea Europeană va transmite pe calea undelor Proiectul de Crăciun, adică 13 concerte propuse de cele mai importante radiodifuziuni europene.

În acest proiect generos derulat de Uniunea Europeană de Radio, România va fi reprezentată de înregistrarea concertul Corului „Preludiu” – colinde româneşti tradiţionale, cu parfumul Crăciunurilor de odinioară.
În 16 decembrie, la Sala Radio, Corul „Preludiu” va interpreta şi cântece tradiţionale de Crăciun din repertoriul internaţional – între românesc şi universal, o călătorie printre cele mai frumoase muzici dedicate Naşterii Domnului, în atmosfera electrizantă pe care numai Corul „Preludiu” ştie să o creeze. Prezintă Simona Marica.

Concertul poate fi ascultat în direct, în 16 decembrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical.

Corul de Cameră „Preludiu”, ansamblu al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, a fost înfiinţat în 1972 şi de atunci este condus de Voicu Enăchescu. Cei peste 40 ani de activitate însumează mai mult de 2000 de concerte susţinute pe scene româneşti şi internaţionale, sute de minute de înregistrări la radio şi televiziune, dar mai ales, un public fidel care apreciază modul în care Corul de Cameră „Preludiu” ştie să interpreteze repertoriul românesc laic şi religios.

Concertele de Crăciun ale Corului „Preludiu” sunt repere în viaţa bucureşteană de concert şi sunt aplaudate, în fiecare an, pentru maniera personală de interpretare şi atmosfera creată de acest ansamblu; sunt concerte care, într-adevăr, deschid inimi pentru a regăsi spiritul Crăciunului.

INFO

Biletele la concertul din 16 decembrie, ora 19, de la Sala Radio, sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos, Sala Radio.

Foto: Facebook Corul Preludiu

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

04
/03
/15

Duminică, 29 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu vor cânta la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Suflet în culori” – concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

04
/03
/15

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare și mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentații - toate vândute deja integral.

03
/03
/15

Spectacolul "Femeia, eterna poveste", în care vor fi reunite refrene nemuritoare, în interpretări mai vechi sau mai noi - romanţe, tangouri celebre, muzică de petrecere, cântece vechi româneşti -, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş.

03
/03
/15

Miercuri, 4 Martie, în Sala Mare a Ateneului Român, la orele 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, şi pianistul Andrei Licareţ vor susține un concert cu un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach.

27
/02
/15

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional și se va derula pe parcursul întregului an,.

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.

26
/02
/15

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.