Un concert de Crăciun românesc, pentru milioane de europeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-concert-de-craciun-romanesc-pentru-milioane-de-europeni/

Radio România Muzical organizează un concert de Crăciun cu semnificaţii deosebite: marţi, 16 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio va urca Corul de Cameră „Preludiu”, condus de Voicu Enăchescu.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2014

Înregistrarea acestui concert va putea fi ascultată în întreaga Europă în 21 decembrie, când Uniunea Europeană va transmite pe calea undelor Proiectul de Crăciun, adică 13 concerte propuse de cele mai importante radiodifuziuni europene.

În acest proiect generos derulat de Uniunea Europeană de Radio, România va fi reprezentată de înregistrarea concertul Corului „Preludiu” – colinde româneşti tradiţionale, cu parfumul Crăciunurilor de odinioară.
În 16 decembrie, la Sala Radio, Corul „Preludiu” va interpreta şi cântece tradiţionale de Crăciun din repertoriul internaţional – între românesc şi universal, o călătorie printre cele mai frumoase muzici dedicate Naşterii Domnului, în atmosfera electrizantă pe care numai Corul „Preludiu” ştie să o creeze. Prezintă Simona Marica.

Concertul poate fi ascultat în direct, în 16 decembrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical.

Corul de Cameră „Preludiu”, ansamblu al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, a fost înfiinţat în 1972 şi de atunci este condus de Voicu Enăchescu. Cei peste 40 ani de activitate însumează mai mult de 2000 de concerte susţinute pe scene româneşti şi internaţionale, sute de minute de înregistrări la radio şi televiziune, dar mai ales, un public fidel care apreciază modul în care Corul de Cameră „Preludiu” ştie să interpreteze repertoriul românesc laic şi religios.

Concertele de Crăciun ale Corului „Preludiu” sunt repere în viaţa bucureşteană de concert şi sunt aplaudate, în fiecare an, pentru maniera personală de interpretare şi atmosfera creată de acest ansamblu; sunt concerte care, într-adevăr, deschid inimi pentru a regăsi spiritul Crăciunului.

INFO

Biletele la concertul din 16 decembrie, ora 19, de la Sala Radio, sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos, Sala Radio.

Foto: Facebook Corul Preludiu

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.