Un concurs de ilustrație propus de MNAC
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-concurs-de-ilustratie-propus-de-mnac/

Pune MNAC pe harta oraşului! După carantină, patru etaje de artă vizuală şi explorări experimentale în film, muzică şi arte performative îşi aşteaptă vizitatorii.

Un articol de Liliana Matei|24 aprilie 2020

5 To Go pune la dispoziție peste 50.000 de pahare pentru a face mai cunoscută amplasarea MNAC. Descarcă desfășurătorul paharului de pe www.mnac.ro și ilustrează-l!

PREMII: expoziție colectivă la MNAC, cu o selecție de 20 de proiecte înscrise în concurs. Lucrarea câștigătoare va apărea pe afișul expoziției ce se va deschide odată cu lansarea noului sezon expozițional MNAC. Curator: Mihai Zgondoiu

PREMIUL 1: Câștigătorul va primi cadou colecția de cataloage ale expozițiilor MNAC, iar ilustrația va fi imprimată în peste 50.000 de exemplare pe paharele 5 To Go.

Deși au trecut 16 ani de când Muzeului Național de Artă Contemporană s-a mutat în Casa Poporului, vocea muzeului răzbate cu greu dintre zidurile celei mai mari clădiri administrative din lume.

Folosește-ți imaginația și talentul pentru a pune cel mai important spațiu dedicat artei contemporane din România pe harta Bucureștiului. Aflat în inima orașului, și totuși atât de izolat, MNAC se confruntă de 16 ani cu o mare provocare – aceea de a-și face mai cunoscută amplasarea.

Vecini și vecinătăți MNAC: Casa Poporului, Academia Română, Catedrala Neamului, Parcul Izvor, Piața Constituției, familii de fazani, rațe sălbatice, porumbei, șoimi, care populează maidanul sălbatic dintre MNAC și Catedrala Neamului.

Trimite ilustrația ta adaptată desfășurătorului paharului 5 To Go ce poate fi descărcat de pe mnac.ro pâna la data de 5 mai 2020 pe adresa de mail [email protected] (jpg/png, max. 5MB).

Juriul este format din colectivul curatorial MNAC, Mihai Zgondoiu – curatorul expoziției GoToMNAC și un reprezentat 5 To Go. Președintele juriului: Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană.

CALENDAR

5 mai 2020, orele 24:00 – termenul limită pentru trimiterea înscrierilor pe [email protected] (jpg/png, max. 5MB)

15 mai 2020 – anunțarea câștigătorilor

Ilustrația care va fi imprimată în peste 50.000 de exemplare pe paharele 5 to go și o selecție a celor mai apreciate 20 de propuneri ce vor face obiectul expoziției colective la MNAC.

Mai 2020 – inaugurarea expoziției la etajul IV al muzeului, odată cu lansarea noului sezon expozițional MNAC.

BRIEF: Despre MNAC

MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană

4 etaje de artă vizuală și explorări experimentale în film, muzică și arte performative

Fondat în 2001, Muzeul Național de Artă Contemporană este cel mai mare spațiu dedicat artei contemporane din România.

Situat în Palatul Parlamentului, o clădire cu o puternică încărcătură simbolică, cunoscută în anii ‘80 sub numele de Casa Poporului, MNAC urmărește să promoveze nume relevante ale artei contemporane românești și să prezinte, adesea pentru prima oară în România, artiști internaționali de renume.

Vernisajele de primăvară și de toamnă, organizate pe toate etajele muzeului, au devenit evenimente de referință în viața culturală bucureșteană și națională. Expozițiile prezintă lucrări diverse, de la noile media până la mediile tradiționale, de la artă conceptuală până la bandă desenată, la arhitectură, design și planificare urbană.

MNAC este un muzeu tânăr, care gestionează o colecție ilustrând evoluțiile artelor vizuale din România în perioada 1950 – 2018. MNAC dedică colecției sale cel mai generos spațiu al muzeului, într-o expoziție permanentă vie, ce se transformă organic de-a lungul anilor, ca rezultat al unui continuu proces de cercetare.

Tot la MNAC puteți vedea primul proiect complex de graffiti curatoriat și găzduit de o instituție muzeală de artă din România. De-a lungul scării interioare a muzeului se desfășoară o lucrare murală de 500 de metri pătrați ce adună laolaltă cele mai puternice voci ale street-art-ului românesc.

MNAC e o instituție deschisă către comunitățile creative, găzduind periodic întâlniri cu artiștii, spectacole, festivaluri și ateliere.

De asemenea, muzeul deține o remarcabilă colecție de diapozitive și negative fotografice, un centru de documentare și cercetare a culturii vizuale, cât și o editură dedicată documentării fenomenului contemporan, menite să servească generațiilor viitoare.

Ce oferă MNAC?

  • Patru etaje de artă contemporană și două sezoane expoziționale care se schimbă în fiecare an în lunile aprilie și noiembrie
  • Ateliere educative pentru copii și pentru adulți
  • Proiecții de film, spectacole, concerte
  • O cafenea cu terasă de unde poți admira unul dintre cele mai frumoase apusuri panoramice din București
  • Un spațiu relaxant pentru toate vârstele de co-working sau de lectură tihnită în incinta bibliotecii aflate la parter, cu acces gratuit
12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]